„Încheierea Acordului va facilita coordonarea controlului traficului de frontieră în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești - Galați. Prin urmare, vor fi simplificate procedurile de control și va fi redus timpul de așteptare. Acest lucru va îmbunătăți fluxul transfrontalier de persoane și mărfuri, va spori securitatea la frontieră și va consolida cooperarea moldo-română.
Totodată, reducerea timpului de așteptare și coordonare a procedurilor de control va facilita efectuarea schimbului comercial între Republica Moldova și România, ceea ce va contribui la creșterea volumului de exporturi și importuri, stimulând astfel economia națională.
Menționăm că, în prezent, este în vigoare un Acord similar în ceea ce privește controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni - Albița”, se arată în comunicatul emis de Guvern.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!