„Am înțeles că Gavriliță va ridica un salariu de 80 de mii lei pe lună în calitate de membru al Consiliului de observatori al BNM. Un pic mai mult decât prim-ministru, probabil. Trebuie să fie satisfăcută, nu știu.
Dacă e o surpriză? Nu, concursurile în acest sens demult sunt mimate.
Și dacă este cea mai competentă în acest domeniu? Cred că nu, dar acesta este părerea mea”, a menționat Ion Ceban.
Natalia Gavrilița și Vitalie Lemne au fost numiți în funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) pe un termen de șapte ani. Candidaturile acestora au fost propuse în plenul Parlamentului urmare a desfășurării concursului pentru selectarea candidaților pentru această funcție.
Fosta prim-ministră, Natalia Gavrilița a anunțat că a depus dosarul pentru funcția de membră a Consiliului de Supraveghere al Băncii Naționale. „Eu cred că experiența și abilitățile mele vor fi utile anume în această funcție. Am decis să mă dedic de acum încolo dezvoltării economice a țării noastre dintr-o funcție tehnică, dar foarte importantă pentru stabilitatea macro-financiară a Republicii Moldova”, a scris Gavrilița.
Natalia Gavrilița, a comentat zvonurile despre candidatura sa la funcția de Guvernatoare la Banca Națională. „Numele meu a fost menționat în contextul poziției de guvernator al BNM înainte de a deveni eu politician sau prim-ministru. Profilul meu de expertiză economică este considerat potrivit pentru această funcție”, a declarat Gavrilița în cadrul ședinței Clubului de Presă al Școlii de Jurnalism din Moldova.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!