Potrivit instituției, Pavel Boțolin și-a dedicat aproape 50 de ani activității didactice și științifice.
„Cu profund regret, vă informăm că a trecut în eternitate conferențiarul universitar Pavel Boțolin, doctor în științe medicale, care a activat la catedrele de: Farmacologie și farmacologie clinică, Reflexoterapie și reabilitare medicală, Medicină tradițională, kinetoterapie și fizioterapie, Farmacognozie și botanică farmaceutică aproape 50 de ani, contribuind la formarea a zeci de generații de medici și farmaciști.
Pe durata activității sale conferențiarul Pavel Boțolin s-a remarcat prin profesionalism, disciplină, responsabilitate și inițiativă.
Cei care vor să-și ia rămas bun se pot apropia miercuri, 27 mai, începând cu ora 17:00, în sala de priveghi „Ritus” din Chișinău (str. Doina, 193). Înmormântarea va avea loc joi, 28 mai.
Drum lin spre cer!”, a scris Universitatea pe rețele.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!