„Ancheta de serviciu în privința domnului Ion Crișciuc, procuror al Procuraturii raionului Glodeni a fost finalizată, constatând indicii de abatere disciplinară și dispunând transmiterea materialelor spre examinare Colegiului de disciplină și etică.
Procedura disciplinară are ca obiect un incident produs în noaptea de 13 spre 14 ianuarie 2026, în care procurorul vizat a fost oprit în trafic de către organele de poliție, existând suspiciuni rezonabile privind conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate.
În cadrul verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanei vizate i-a fost solicitată testarea alcoolscopică cu aparatul etilotest, ulterior i s-a propus efectuarea examenului medical și prelevarea probelor biologice în condiții de spital, însă aceste solicitări au fost refuzate în mod repetat, în pofida explicării consecințelor legale ale unui asemenea refuz (art. 264¹ alin. (3) Cod penal).
Totodată, în procesul documentării cazului, a fost constatat un comportament necooperant față de organele de ordine, precum și interacțiuni inadecvate într-un spațiu public, care au fost surprinse în înregistrări video realizate de autoritățile competente și făcute publice ulterior prin intermediul mass-media.
Un element deosebit de relevant constă în faptul că procurorul vizat, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a instrumentat anterior cauze penale având ca obiect infracțiuni identice sau similare, prevăzute de art. 264¹ alin. (3) Cod penal, care sancționează refuzul conducătorului unui mijloc de transport de a fi supus testării alcoolscopice sau examenului medical pentru stabilirea stării de ebrietate.
Astfel, în cadrul activității sale profesionale, procurorul a condus urmărirea penală, a susținut acuzarea în numele statului și a promovat aplicarea fermă a normelor penale în astfel de cauze, inclusiv prin trimiterea în judecată a unor dosare penale având ca obiect exact tipul de faptă care face obiectul incidentului examinat în prezenta procedură disciplinară.
Această circumstanță a fost reținută ca element agravant din perspectiva conduitei profesionale, întrucât presupune cunoașterea deplină a consecințelor legale ale refuzului testării și, totodată, implică un standard de conduită mai ridicat, derivat din rolul activ al procurorului în aplicarea și apărarea legii.
Procedura disciplinară inițiată nu are ca scop stabilirea vinovăției penale sau contravenționale, aceste aspecte fiind de competența organelor abilitate, ci vizează exclusiv aprecierea conduitei procurorului din perspectiva obligației de a manifesta o conduită ireproșabilă, inclusiv în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, respectării normelor deontologice și menținerii prestigiului și credibilității instituției Procuraturii.
Raportând faptele constatate la prevederile Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură, Codului de etică al procurorilor și standardelor europene privind responsabilitatea și etica profesională, s-a concluzionat că există indicii temeinice privind comiterea unei abateri disciplinare constând în manifestări și atitudini incompatibile cu statutul de procuror, de natură să aducă atingere onoarei, probității profesionale și prestigiului Procuraturii.
Astfel s-a dispus transmiterea materialelor procedurii disciplinare către Colegiul de disciplină și etică, pentru examinarea cauzei în fond și adoptarea unei soluții în conformitate cu legea.
Examinarea urmează a fi realizată cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv dreptul la apărare și principiul prezumției de nevinovăție.
Independența procurorului nu este un privilegiu personal, ci o responsabilitate care presupune o conduită ireproșabilă!”, a scris membrul CSP, Andrei Cebotari.
Ion Crișciuc, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii raionului Glodeni s-ar fi ales cu dosar penal, după ce ar fi urcat beat la volan. Totul s-a întâmplat în această noapte, în apropiere de Bălți.
Membrul Consiliul Superior al Procurorilor, Andrei Cebotari, s-a autosesizat din oficiu în legătură cu informațiile apărute în spațiul public privind adjunctul procurorului-șef al Procuraturii Glodeni, care ar fi fost prins beat la volan de polițiști. „Un astfel de comportament, dacă se confirmă, este incompatibil cu statutul de procuror și aduce atingere gravă prestigiului instituției. Legea este aceeași pentru toți, iar funcția de demnitate publică nu oferă nici privilegii, nici imunitate morală”, a scris Cebotari.
La mijlocul lunii ianuarie, Ion Crișciuc a depus cerere de demisie. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!