„Decizia cu privire la evaluarea reluată va fi făcută publică doar cu acordul candidatului, care are la dispoziție 48 de ore să informeze Comisia dacă acceptă sau se opune publicării. În lipsa notificării, decizia va fi plasată pe pagina web a Comisiei, într-o formă depersonalizată, în limbile română și engleză. Candidatul a fost audiat în ședință publică în cadrul evaluării reluate pe 20 martie 2024.
Decizia a fost transmisă astăzi candidatului și CSM, instituția responsabilă de organizarea concursului”, comunică Pre-Vetting.
Totodată, potrivit responsabililor, după emiterea deciziilor Curții Supreme de Justiție din 1 august 2023 și 29 ianurie 2024 prin care a fost dispusă reevaluarea a 22 candidați la poziția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii sau Consiliul Superior al Procurorilor, până în prezent, Comisia Pre-Vetting a finalizat/încheiat reevaluarea a 15 candidați. Dintre aceștia, o candidată a promovat, 13 nu au promovat evaluarea reluată (inclusiv trei candidați pe motivul retragerii din concurs în timpul reevaluarii), iar într-un caz Comisia a încetat procesul de evaluare reluată. În prezent, Comisia desfășoară evaluarea reluată a 7 candidați pentru funcția de membru în CSM.
La începutul lunii februarie 2023, Comisia Pre-Vetting anunța că magistratul Aureliu Postică, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, nu a promovat evaluarea, alături de Ion Chirtoacă de la aceeași instanță, Marina Rusu de la Judecătoria Cahul, sediul Taraclia, și Alexei Paniș, de la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani.
În vara anului 2023, Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, care au picat evaluarea pre-vetting, aceștia urmând să fie reevaluați de Comisie, potrivit hotărârii CSJ. Printre judecătorii care au depus contestații se număra și Aureliu Postică.
Aureliu Postică a fost numit, prin transfer, în funcția de judecător la Judecătoria Chișinău la data de 30 iunie 2017 prin decretul Președintelui RM nr. 250-VIII din 30 iunie 2017.
Din 23 mai 2017 a fost prelungit perioada de transfer, pe termen limitat, al judecătorului Aureliu Postică de la Judecătoria Orhei, la Judecătoria Chișinău (sediul Rîșcani), cu 6 luni, începând cu data de 23 mai 2017.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!