Suspecții au fost arestați
„Să sperăm că moare, ca să nu ne recunoască”; „Să zicem că avea un cuțit și că am ripostat”; „Să-l vizităm în spital, ca să păcălim judecătorii”; „Ei bine, putem oricând să fugim într-o țară unde nu există extrădare”. Interceptările anchetatorilor dau la iveală dialoguri șocate între suspecți, fără nicio remușcare pentru fapta comisă: „I-am dat o lovitură de cuțit”, „Nu, frate, uite, tu i-ai dat două”. Cei cinci tineri au fost reținuți ieri de polițiști.
Este vorba despre doi tineri de 18 ani și trei de 17 ani – patru italieni și un străin, toți elevi, unii dintre ei recidiviști. Ieri, când poliția a dat buzna în casele lor, unul se juca Playstation, altul se pregătea de școală, ceilalți dormeau încă.
Toți sunt acuzați de tentativă de omor calificat și de tâlhărie după ce au pus în pericol pentru totdeauna existența unui strălucit student al Universității Bocconi, în vârstă de 22 de ani, care a fost înjunghiat și bătut crunt în noaptea de 12 octombrie.
După două intervenții chirurgicale, tânărul rămâne în spital. Medicii sunt rezervați și spun că studentul va rămâne paralizat, dacă vor reuși să îl salveze.
Nu îl văzuseră niciodată
Cinci contra unu, la ora 3 dimineața, în fața unui club de pe Corso Como. Gașca înconjoară victima, pe care nu o mai întâlnise niciodată, pentru a-i lua 50 de euro din portofel, sub pretextul că vor să schimbe niște bani.
Când tânărul de 22 de ani a încercat să recupereze bancnota, aceștia l-au asaltat cu lovituri de picioare și pumni, apoi unul dintre membrii bandei a scos un cuțit și l-a atacat din spate, lovindu-l de două ori.
După ce l-au trântit la pământ, au continuat să-l lovească, după care au plecat liniștiți în club, în timp ce tânărul de 22 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Fatebenefratelli, cu un plămân perforat și o leziune a măduvei spinării.
După ce a fost operat de două ori, studentul a rămas mai multe zile la terapie intensivă, în comă. Acum este treaz și conștient, dar cu un deficit neurologic în jumătatea inferioară a corpului
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!