Tânărul de 27 de ani din Fălești, care și-a omorât bunica cu un ciocan, condamnat: Ce sentință i-au dictat magistrații

Tânărul de 27 de ani care, pe data de 22 iunie, și-a omorât bunica cu un ciocan la Fălești, a fost condamnat la închisoare. Potrivit informațiilor, acesta va petrece următorii 17 ani după gratii.

Foto: UNIMEDIA

„Prin sentința pronunțată de Judecătoria Bălți, inculpatul a fost condamnat la 17 ani de închisoare, pedeapsă ce urmează a fi executată într-un penitenciar de tip închis. La această pedeapsă s-a dispus cumularea sancțiunilor rămase neexecutate din două hotărâri anterioare, deoarece fapta a fost comisă înainte de executarea integrală a pedepselor respective.

Potrivit materialelor cauzei, la data de 22 iunie 2025, pe timp de seară, inculpatul se afla în locuința în care trăia împreună cu bunica sa. Ancheta a stabilit că inculpatul se afla în stare de ebrietate în momentul comiterii faptei. Pe fondul unor tensiuni și ca urmare a unui conflict spontan, inculpatul, înarmat cu un ciocan, a acționat intenționat, aplicând victimei multiple lovituri în zona capului.

În urma loviturilor aplicate, victimei i-au fost provocate leziuni corporale grave, incompatibile cu viața care au condus la decesul victimei la scurt timp după incident.

Inculpatul și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunii”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Generală.

O femeie din Fălești a decedat, după ce nepotul său ar fi lovit-o cu un obiect dur în cap. Potrivit informațiilor, tragedia a avut loc pe data de 22 iunie, iar tânărul de 27 de ani a fost reținut.

Tânărul de 27 de ani, originar din raionul Fălești, care și-ar fi ucis bunica cu un ciocan în luna iunie, a fost trimis pe banca acuzațiilor. Potrivit Procuraturii Generale, dacă individul va fi găsit vinovat riscă pedeapsa cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.


Pub