79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Ultima oră! Victor Chironda și-a depus mandatul din CMC: „Nu pot face parte dintr-o structură blocată și lipsită de putere decizională”

Victor Chironda a anunțat că își încheie mandatul de consilier în Consiliul Municipal Chișinău (CMC). Acesta a criticat dur modul în care Consiliul funcționează sub conducerea primarului Ion Ceban, afirmând că acesta „a devenit o anexă docilă a partidului MAN, iar structura a fost complet blocată.”

Foto: Captură de ecran

„Dragi prieteni,

Am luat decizia de a-mi încheia mandatul de consilier în Consiliul Municipal Chișinău. 

Motivul principal este că, sub conducerea Primarului Ion Ceban, CMC a devenit o anexă docilă a partidului MAN, iar funcționarea acestuia a fost complet blocată. 

Din păcate, nu pot să continui să fac parte dintr-o structură care nu mai are nicio putere decizională și nu își îndeplinește rolul de a reprezenta în mod real interesele cetățenilor.

De asemenea nu cred că este corect să iau remunerarea de patru mii de lei per zi, pentru ședințe sterile, în care nu se decide nimic pentru orășeni. Din acest motiv nu am asistat la ultimele trei zile de ședință. 

A fost o perioadă în care am încercat să fac diferența și să aduc soluții pentru Chișinău. Am venit cu proiecte de decizie, am analizat minuțios fiecare proiect de decizie propus de primărie și le-am respins ferm pe cele care contraveneau intereselor cetățenilor.

Dar condițiile actuale nu mai permit acest lucru. În mod normal acest CMC trebuia dizolvat. 

Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut, colegilor din CMC și chișinăuienilor care au avut încredere în mine. 

Rămân dedicat orașului nostru și voi continua să fiu activ în orice mod posibil pentru a sprijini dezvoltarea și progresul Chișinăului.

Vă mulțumesc pentru susținere!”, a scris Chironda pe rețele.

Până la această oră, reprezentanții Primăriei și al partidului MAN nu au venit cu o reacție privind acuzațiile de mai sus. 


Pub