Medicul cardiolog care a asistat medical persoana decedată de 71 de ani, ce avea boli cardiace, a fost într-un contact foarte strâns cu aceasta și actualmente medicul este într-o instituție specializată de Covid-19 în municipul Chișinău.
„Când a fost realizată anamneza, nu a fost depistată nicio persoană din contacții cu ea, că ar fi venit de peste hotare sau că exista o persoană confirmată cu Covid-19. Ca rezultat al examinării pacientei, s-a stabilit că doamna a fost în legătură cu nora sa care este revenită de peste hotarele Republicii Moldova. Informație care nu era disponibilă la data internării persoanei respective cu probleme cardiace”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.
De asemenea, ministra Sănătății a venit cu un apel către toți cetățenii Republicii Moldova, de a fi cât mai transparenți și corecți în raport cu ei, cu oamenii din jur și cu personalul medical.
„Venim cu un apel față de cetățeni: să nu fie ascunsă informația, în contextul contacților pe care îi au, dacă ei sunt reveniți sau dacă au fost în contact cu persoane confirmate cu Covid-19, pentru că de asta depinde intervenția rapidă în asistența medicală a persoanelor date, de asta depinde viața în general și securitatea personalului medical”, a adăugat ministra.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!