4 copii Cazurile de hepatită A s-au dublat; 4 copii și 6 adulți diagnosticați de la începutul anului 30 zile Șase persoane reținute, patru minori, plasate în arest preventiv 30 de zile pentru agresiunea studentului 400.000 € Casa evaluată la 400.000 € și Porsche de 150.000 € împărțite la divorț; Katy Black: «Am rămas pe zero» 13 °C Maximă 13°C azi la Chișinău, cer acoperit dar fără pluvii; mâine se încălzește la 14°C
Kievul, atacat de rachete la scurt timp după ce Trump a anunțat progrese spre pace

Rachete balistice au lovit marți dimineață Kievul într-un nou atac al rușilor, la câteva ore după ce președintele american Donald Trump a declarat că „ne descurcăm foarte bine în ceea ce privește Ucraina și Rusia”, potrivit The Guardian, citat de hotnews.ro.

Foto: Profimedia Images

Mai multe clădiri au fost avariate în urma atacurilor lansate de Rusia asupra Kievului, au raportat autoritățile locale. De asemenea, au fost raportate explozii și în alte regiuni ucrainene.

Acesta este primul atac după o pauză de aproximativ o săptămână acceptată de preşedintele rus Vladimir Putin în urma unei „solicitări personale” din partea preşedintelui american Donald Trump, dar și a discuţiilor trilaterale dintre Rusia, Ucraina şi SUA la Abu Dhabi.

La Abu Dhabi s-a discutat un armistițiu energetic, pe care Rusia l-ar fi menținut doar până duminică, 1 februarie, după cum a afirmat Kievul luni.

De asemenea, atacul a avut loc la câteva ore după ce Donald Trump a declarat că administrația lui ar putea veni în curând cu vești bune în ceea ce privește eforturile de a pune capăt războiului care durează de patru ani în Ucraina.

„Cred că ne descurcăm foarte bine în ceea ce privește Ucraina și Rusia. Spun asta pentru prima dată”, a declarat Trump, luni, în fața reporterilor, în Biroul Oval al Casei Albe. „Cred că vom avea, poate, vești bune”, a adăugat Trump.

Următoarea rundă de discuţii menite să pună capăt războiului din Ucraina, va avea loc  miercuri şi joi tot la Abu Dhabi.


Pub