Omorul de la Strășeni. Un presupus complice, întâi reținut, apoi eliberat: „Nu a fost implicat direct în săvârșirea crimei”

Persoana reținută în dosarul tânărul ucis la Strășeni a fost eliberată sub formă de obligare de a nu părăsi țara. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de procurorul responsabil de comunicare cu mass-media al PG, Mariana Cherpec.

Foto: JurnalTV.md: Ion Rusu, tânărul ucis (stânga), alături de Dorin Stratulat, suspectul de omor
„Persoana reținută pe un termen de 72 ore a fost eliberată de către procurori. În privința acesteia a fost aplicată măsura preventivă non privativă de libertate sub formă de obligarea de a nu părăsi țara. Precizăm că, persoana reținută a fost eliberată dat fiind faptul că aceasta nu a fost implicată direct în săvârșirea crimei, având calitatea de complice la tăinuirea infracțiunii”, a declarat Cherpec.

La Strășeni, în pădurea din apropierea orașului a fost găsit un tânăr mort. Acesta era căutat de oamenii legii, după ce mama sa i-a alertat în legătură cu dispariția lui, în după-amiaza zilei de 9 august.

Surse apropiate ale anchetei susțin că acesta ar fi fost împușcat din propria armă, de către feciorul unui fost polițist și nepot al generalului Nicolai Alexei, după ce ar fi participat împreună la o petrecere.

Tânărul găsit împușcat ar fi fost ucis în satul Zubrești, după un chef nocturn, de către fiul fostului polițist Ion Stratulat, asasinat în 2011 de către fostul sportiv Ion Şoltoianu. Ion Stratulat era ginerele fostului deputat Nicolae Alexei. Presupusul ucigaș a fugit noaptea trecută peste hotare.

Fiul Ion locuia în Chișinău și feciorul mai mic a mers la el în ospeție. Au mai mers la cumpărături, el s-a dus la întâlnire cu individul și am văzut că nu se întoarce a doua zi și noi am înțeles că ceva s-a întâmplat și am anunțat în căutare. Acolo la fața locului era mașina, fără chei, și deja cheile de la apartament erau în hainele lui, ceasul”, a declarat tatăl victimei, Gheorghe Rusu, pentru Jurnal TV.

Pe 8 august, Ion Rusu a fost invitat de către prietenul său la o petrecere, într-o căsuță la periferia satului Zubrești. Bărbații chefuiau în compania a două femei și a paznicului conacului. Din fotografii se vede că în foișorul unde se dădea petrecerea erau mai multe tipuri de arme automate. După miezul nopții, între prieteni s-a iscat o ceartă, care s-a soldat cu un deces. Tatăl celui ucis zice că cei doi amici urmau să fie cumetri.

Canalul de Telegram Ungureanu 112 a publicat ultimele imagini de la petrecerea din raionul Strășeni, care s-a încheiat cu omorul tânărului de 29 de ani. Din imaginile video se vede cum cei doi împușcă din arme.

Procurori și polițiști au efectuat după masă, percheziții la domiciliul bunelului principalului suspect în omorul tânărului de 29 de ani din localitatea Zubrești, raionul Strășeni, cadavrul căruia a fost îngropat până la gât în pădure. Publika tv a filmat momentul.


Pub