„Pe data de 16 octombrie, la ora 19:32, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat o solicitare pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui domn cu vârstă de 50 de ani din raionul Fălești, pe motivul „dispnee”.
Cazul a fost încadrat în categoria „Cod Roșu” – urgență care pune viața pacientului în pericol. Echipa de asistență medicală urgentă din cadrul SAMU Fălești a sosit prompt la locul solicitării. Pacientul acuza dispnee cu caracter expirator prelungit, expirație forțată, zgomotoasă. Din anamneză: pacientul se află la evidența medicului de familie cu patologie pulmonară de mai mulți ani și primește tratament regulat.
În timpul examinării, la pacient brusc s-a instalat stop cardio-respirator. Imediat au fost inițiate măsurile de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, soldate cu succes. Pacientul a fost transportat asistat cu monitorizarea permanentă a indicilor vitali la IMSP SR Fălești.
Menționăm că inițierea timpurie a măsurilor de resuscitare este un factor important pentru succesul întregii intervenții”, se arată în comunicatul emis de CNAMUP.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!