Andrei Năstase va depune un denunț la Procuratură împotriva actualului premier, acuzându-l de „abuz de putere”

Președintele Platformei DA, Andrei Năstase a anunțat astăzi că va depune un denunț la Procuratura Generală împotriva prim-ministrului Ion Chicu, cerând anchetarea „penală pentru abuz de putere”. Totodată, Năstase insistă pe demiterea ministrului Agriculturii.

Foto: UNIMEDIA

„Chicu îndrăznește să amenințe fermierii, care vor continua să protesteze, precum că nu vor primi subvențiile promise. Dânsul îndrăznește să atenteze la drepturile constituționale de liberă asociere și liberă exprimare, la democrație și la statul de drept. Chicu trebuie să plece, el nu poate să fie prim-ministru într-o republică aflată în Europa și nu undeva prin Asia”, a declarat Andrei Năstase într-un live pe Facebook.

Totodată, liderul Platformei DA spune agricultorilor „să nu se teamă de prezența la proteste a unor exponenți ai partidelor politice, care le sunt alături fără a cere dividende electorale”.

„Alexandr Slusari este vicepreședinte al Platformei DA, dar el a apărat drepturile agricultorilor în fața lui Chicu ca și cum și-ar fi apărat propria familie, deși nu are nicio afacere în domeniu! Să fim conștienți – fără sprijin politic în stradă și, mai ales, în Parlament, este complicat să perseverezi – vă spune omul politic care a ieșit în stradă atunci când se furau miliardele și nemernicii transformau țara într-o spălătorie de bani ai mafiei rusești. Atunci nu am mai ținut cont de culoarea politică și geopolitică – am ieșit cu toții în stradă pentru că în pericol era Republica Moldova, era securitatea țării. Și astăzi în pericol este securitatea agro-alimentară a țării. Iată de ce îndemn toată societatea să fie alături de fermieri pentru că ei ne asigură pâinea cea de toate zilele și nu mai mergeți după fenta guvernării precum că protestatarii ar fi angajați politic”, a mai spus Năstase.

Totodată, Năstase insistă pe demiterea ministrului Agriculturii, acuzându-l de inacțiune în problemele cu care se confruntă agricultorii.

Premierul Ion Chicu nu a comentat deocamdată declarațiile lui Andrei Năstase. La ședința de Guvern din 19 august, premierul a anunțat că banii pentru subvenții vor fi debursați, doar dacă fermierii vor da asigurări că vor prelucra terenurile și vor semăna în special culturi din categoria I.

„Guvernul nu tolerează șantaj, nu tolerează presiune și nu avem de gând să tăiem de la copii, medici pentru agenții economici. Noi nu mai luăm bani de la societate pentru acești lideri agricoli. Fiindcă banii sunt alocați pentru asigurarea siguranței alimentare pentru anul viitor, pentru continuarea lucrărilor și pregătirii terenurilor, pentru semănatul de toamnă. Noi aprobăm aceste proiecte, dar debursarea banilor, pentru cei care nu lucrează acum, dar stau cu tehnica procurată tot din buget, marea majoritate este din subvențiile de buget, deci pentru cei care nu revin la activitățile agricole și nu revin la scopul pe care l-am spus, noi nu vom debursa acești bani. Nu este onest și nu se acceptă șantaj și presiune asupra societății”, a declarat Ion Chicu.

Agricultorii din mai multe localități din țară protestează de la începutul lunii august, cerând Guvernului subvenții și declararea stării de urgență în domeniu, ca urmare a secetei care a afectat cel puțin jumătate din roada din acest an. Manifestanții au blocat traseul Chișinău-Hîncești cu tehnică agricolă și au pornit într-un marș spre capitală.

Prim-ministrul Ion Chicu i-a acuzat că protestele acestora sunt orchestrate politic de către membri ai Platformei Demnitate și Adevăr și că ar fi ilegale, iar intențiile protestatarilor sunt doar de a câștiga mai mulți bani de la bugetul de stat.

La începutul lunii august, Guvernul a decis alocarea a 200 mln de lei pentru fermierii care au avut de suferit în urma secetei din acest an. Astfel, peste 200 mii de hectare vor fi despăgubite, cu peste 1000 lei per hectar. Ulterior, Executivul a mai alocat 100 de milioane de lei pentru subvenționarea fermierilor.


Pub