20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Și-a înjunghiat vecinul în gât, apoi i-a desfigurat iubita cu cuțitul: Un bărbat, condamnat pentru tentativă de omor

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, a fost recunoscut vinovat de tentativă de omor asupra a două persoane, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executare în penitenciar de tip închis. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Drochia, sediul Glodeni, la data de 23 decembrie 2022.

Foto: UNIMEDIA
În cadrul urmăririi penale s-a constatat că, la data de 15 august 2022, aproximativ la ora 18:50, inculpatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică, într-o gospodărie din raionul Glodeni, în urma unui conflict cu un cuplu ( un bărbat și concubina acestuia), conştientizând caracterul periculos al acţiunilor sale, a luat de pe masa din ogradă un cuţit de bucătărie și i-a aplicat bărbatului câteva lovituri, inclusiv în regiunea gâtului şi cutiei toracice, apoi, tot cu acest cuţit, i-a aplicat 6 lovituri concubinei acestuia, inclusiv în regiunea feței şi gâtului.

Din cauze independente de voinţa făptuitorului, acesta nu a omorât victimele, or femeia s-a apărat, apucând lama cuţitului cu mâna dreaptă, iar proprietara casei a început a striga în ajutor, astfel că făptuitorul, fiind speriat, a fugit de la faţa locului.

Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea faptei de care a fost acuzat, prin urmare, cauza în privința acestuia a fost examinată în procedură simplificată.

În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.


Pub