„Acum 3 săptămâni, MEC a lansat în spațiul public o ofertă de a transmite către municipalitate două imobile pentru a le pune în circuitul educațional. Cu toate acestea, nu am avut o solicitare în scris. Ținând cont de acest lucru, Primăria Chișinău pe 9 decembrie a făcut o solicitare către MEC, pentru a ieși la fața locului la una dintre aceste instituții - Liceul academic de arte plastice Igor Vieru. La 10 decembrie împreună cu o echipă de la Primăria Chișinău am ieșit la fața locului. A fost prezent și un reprezentant al ministerului. Evaluînd vizual clădirea, dar și proprietatea lotului de pământ pe care este imobobilul și, de asemenea, imobilul, am constatat că, atât imobilul, cât și teritoriul se află în gestiunea directă a MEC. Ulterior, am primit o solicitare de la MEC, prin care ne-au invitat pe 12 decembrie la o discuție pe subiectul transmiterii celor două imobile. Am mers cu o echipă de colegi în vederea acestor discuții. Noi am avut câteva întrebări de concretizare pentru MEC, despre aspecte fără care, aceste 2 imobile nu vor putea fi transmise către Primăria Chișinău. Primul subiect de concretizare a fost dacă, atât cu comunitatea educațională a Liceului academic, cât și cu studenții și comunitatea educațională a Colegiului de Microelectrotehnică, un bloc din sectorul Ciocana, s-au purtat discuții, dacă a fost cumva dezbăută public oferta MEC. Ni s-a spus că astfel de discuții nu au avut loc. Le-am spus celor de la minister că fără o consultare publică a celor peste 800 de studenți care învață în acel bloc și au căminul în imediata apropiere a colegiulu nu putem accepta acest lucru, pentru că cei 800 de studenți vor fi puși în situația să facă un traseu zilnic destul de anevoios. În aceeași ordine de idei, am zis că în raport cu acel bloc al Colegiului putem avea discuții de transmitere către Primărie și punerea lui în circuit abia după ce va fi finalizată lucrarea de extindere a bd. Mircea cel Bătrân și urmare a acestor lucrări, accesul către acel bloc va fi mai facil pentru părinți.
În ceea ce privește instituția din sectorul Ciocana, vizual am văzut mai multe lucruri care ar îngreuna punerea în circuit a acestei instituții educaționale ca școală pentru elevi, ținând cont de faptul că acolo, într-un bloc, e și cămin de locuit, am venit cu propunerea ca în condițiile în care MEC este proprietarul acelui imobil, să inițieze toate procedurile de reproiectare a întreg imobilului și contractare a lucrărilor de proiectare, reparații și ulterior, după primirea tuturor avizelor din partea organelor de control, să transmită acest imobil către Primărie. Altfel, situația se va agrava în timp, ținând cont de faptul că procedura de transmitere va fi îndelungată, iar ulterior, transmiterea și apoi înregistrarea acestor imobile va fi de o durată îndelungată. Iar ulterior, procedurile de contractare a proiectării, reparații etc. va dura minim jumătate de an doar până la inițierea lucrărilor de reparație. Ministerul să-și asume aceste lucrări”, a punctat Andrei Pavaloi.
„Ministerul Educației și Cercetării va transmite în comodat Primăriei Chișinău două clădiri mari ale unor foste instituții de învățământ, astfel încât acestea să poată fi folosite pentru extinderea rețelei școlare din capitală. Decizia vine după o analiză efectuată de minister, care arată că unele școli din Chișinău au un număr de elevi care depășește cu mult capacitatea de proiect, unele clase ajungând la 38-42 de copii”, se menționează în comunicatul MEC.
Primarul capitalei, Ion Ceban, și șeful-adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a Primăriei Chișinău, Andrei Pavaloi, vin cu o reacție la acuzațiile consilierilor PAS, care susțin că Primăria Chișinău nu vrea să accepte cele două clădiri ale unor foste instituții de învățământ, despre care ministrul Dan Perciun a anunțat că vor fi date în comodat municipalității, astfel încât să poată fi folosite pentru extinderea rețelei școlare din capitală. „Oamenii fug de la sate la Chișinău nu de vremuri bune, dar în căutarea condițiilor adecvate care se oferă la Chișinău, inclusiv în domeniul educației. Numărul copiilor a crescut considerabil cu peste 20 de mii, în ultimii ani, ceea ce constituie o majorare cu 25 de procente, anume din cauza că în localități se închid școlile sau nu sunt condiții, iar părinții aduc copiii în capitală”, a menționat edilul. Iar Pavaloi a menționat că MEC nu a transmis, deocamdată, niciun demers autorităților municipale.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!