"Mi-am prezentat demisia Theresei May. A fost un privilegiu să deţin această funcţia în ultimii trei ani", a scris pe Twitter Philip Hammond.
El anunţase că nu îi va lăsa lui Boris Johnson plăcerea de a-l demite din funcţie şi că se va opune unui Brexit fără acord pentru care noul şef al guvernului se declară pregătit, scrie Agerpres.
"Cred că succesorul dvs trebuie să fie liber să aleagă un ministru de finanţe care este pe deplin aliniat cu poziţia sa politică", a scris el în scrisoarea de demisie, după ce şi-a anunţat oficial intenţia de a demisiona săptămâna trecută.
Lui Hammond i s-au alăturat secretarul de stat pentru justiţie David Gauke şi secretarul de stat pentru dezvoltare internaţională Rory Stewart, care au precizat şi ei că au demisionat în opoziţie faţă de planurile lui Johnson privind Brexitul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!