Echipele de intervenție au fost mobilizate imediat la fața locului pentru a căuta eventuale persoane captive sub moloz și pentru a acorda primul ajutor victimelor.
Căutări contra cronometru printre dărâmături
Prăbușirea s-a produs la ora locală 10:16, la etajul al doilea al unei clădiri cu patru etaje. În momentul incidentului, în zona afectată funcționa un stand de ustensile de bucătărie și alte bunuri de uz casnic, unde se aflau mai mulți cumpărători în vârstă.
Pompierii din Daegu au mobilizat 14 vehicule de intervenție și 60 de salvatori, care au scos clienții din zona afectată și au trecut la curățarea resturilor.
Potrivit autorităților, majoritatea persoanelor rănite au suferit leziuni ușoare și zgârieturi provocate de resturile căzute în timp ce încercau să părăsească clădirea în stare de panică.
Cu toate acestea, nouă dintre cele 38 de persoane afectate au necesitat transportul la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
După o verficare amănunțită a întregii suprafețe, poliția și pompierii au confirmat că nu mai există alte persoane prinse sub dărâmături.
Mobilizare generală la nivelul guvernului sud-coreean
Evenimentul a declanșat o reacție rapidă din partea conducerii statului sud-coreean. Președintele Lee Jae Myung a transmis că toate autoritățile competente depun eforturi maxime pentru salvarea și sprijinirea celor afectați de prăbușire.
La rândul său, prim-ministrul Han Seong-sook a anunțat mobilizarea întregului personal și a echipamentelor disponibile din regiune.
Șeful executivului a dispus identificarea rapidă a centrelor medicale din apropiere pentru a asigura tratamentul de urgență necesar tuturor persoanelor rănite.
Anchetă pentru a stabili cauza prăbușirii
O anchetă oficială a fost deschisă de autorități pentru a stabili motivele tehnice ale cedării structurii tavanului.
Clădirea în care s-a produs accidentul a fost construită în anul 1994, iar la primul etaj găzduise anterior un magazin alimentar.
Inspectorii urmează să verifice respectarea normelor de siguranță, starea de uzură a imobilului și eventualele modificări structurale recente care ar fi putut afecta rezistența tavanului de la etajul al doilea.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!