79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Elena Grițco: Împreună cu echipa Primăriei vom munci în 2025 pentru apărarea intereselor bălțenilor!

Pentru prima oară, municipiul Bălți va activa în noul an în baza unui buget provizoriu. Dar și așa consilierii Partidului Nostru, cu sprijinul echipei primăriei vor munci pentru apărarea intereselor bălțenilor. Declarația a fost făcută de președintele fracțiunii Partidului Nostru în Consiliul Municipal Bălți, Elena Grițco, în contextul sabotării procedurii de adoptare a bugetului municipal de către PAS și PSRM.

Foto: Elena Grițco

„Sunt consilier din 2015, și este pentru prima oară când municipiul Bălți rămâne fără buget și va funcționa în baza unui buget provizoriu. În numele colegilor mei, mulțumesc echipei din primărie, aparatului primăriei, care au muncit și au depus efort și suflet. Și sunt sigură că vom munci împreună în 2025 pentru dezvoltarea orașului, pentru apărarea intereselor bălțenilor!”, a declarat Elena Grițco.

Marți, 24 decembrie a fost convocată ședința extraordinară a Consiliului Municipal Bălți în cadrul căreia urma să fie adoptat bugetul municipal pentru 2025. Nici de această dată, consilierii PAS și PSRM, consilierii neafiliați nu s-au prezentat, astfel lăsând orașul fără principalul document financiar.  În situația creată, administrația publică locală din Bălți va activa în baza unui buget provizoriu, asigurând continuitatea proceselor în municipiu.


Pub