1.197 Chișinău raportează multe cazuri infecțioase în ultima săptămână 14 Descinderi în România într-un dosar al rezidențiatelor USMF Chișinău 73 ani Pacient decedat după o cădere într-un spital din Chișinău; anchetă 19,6813 lei/€ Leul se slăbește ușor față de euro; vezi și cursul BNM de azi
„Vă susțineți colega de breaslă.” Perciun sare în apărarea Alei Nemerenco, după îngrijorările Irinei Revin pe creșterea mortalității infantile: Sunt calcule greșite

Ministrul Educației, Dan Perciun, sare în apărarea fostei sale colege de Guvern, Ala Nemerenco, după ce Irina Revin, activistă și antreprenoare din Moldova, s-a arătat revoltată de un comentariu al ex-ministrei Sănății, în contextul în care i-a adresat acesteia o întrebare privind creșterea mortalității infantile „exact în cei patru ani ai mandatului dumneaei”.

Foto: colaj

Ministrul Educației, Dan Perciun, a intervenit cu un comentariu la postarea în care Irina Revin a scos în evidență un răspuns al fostei ministre a Sănătății, care a făcut aluzie la faptul că părinții ar fi vinovați de creșterea mortalității infantile în țare, în ultimii 4 ani: „Continui să insiști pe calcule greșite. Dublarea e dublare - 50% e 50%. În cifre absolute în general e 20%. Discuția care contează mai mult e despre cauze. Ministerul în ultimii ani a făcut mai mult ca oricând pentru dotarea maternităților și instruirea medicilor. Totuși cifrele cresc - de ce? Profilul gravidelor, distanțele, probleme cu transferul, raportarea mai bună a acestor cazuri (din cauza evidenței mai stricte) etc.? Aici ar trebui concentrată discuția”.

Irina Revin i-a răspuns ministrului Perciun: „Domnul ministru, apreciez dorința dvs de a o susține pe colega de breaslă, dar în primul rând postarea este despre DAREA VINEI PE PĂRINȚI Ț-ȘI LIPSA ASUMĂRII DIN PARTEA MINISTERULUI. Ministra nu a comentat oficial aceste statistici nici în vară, când au apărut, nici nu le-a inclus în postarea sa lirică de adio. Dacă ar fi comentat explicit cauzele, atunci situația măcar era clară. Dar se dă vina pe părinți deja de câteva ori.

Și hai să clarificam încă o dată foarte explicit, cifrele din statistică pentru toată lumea:

Diferența dintre date absolute și rata mortalității infantile este esențială - și tocmai aceasta arată că situația este alarmantă, nu un simplu „tam-tam”.

În primul rând, indicatorul oficial care se folosește la nivel internațional (OMS, UNICEF, Eurostat) pentru a evalua starea sistemului de sănătate este rata mortalității infantile, adică numărul de decese ale copiilor sub 1 an la 1000 de născuți vii.

De ce? Pentru că această rată normalizează datele, eliminând efectul scăderii natalității.

Faptul că „s-au născut mai puțini copii” nu justifică creșterea ratei, adică voobșe nu-i argument. Dimpotrivă, dacă scade natalitatea și sistemul medical funcționează eficient, rata ar trebui să scadă, nu să explodeze.

Cifrele spun foarte clar:

În 2021, rata era de 8,7/1000.

În 2023, era deja 10,1/1000.

Iar în 2024 a ajuns la 14,5/1000.

Adică o creștere de aproape 67% față de 2021 și o săritură de 43% doar între 2023 și 2024.

Deci, într-un singur an, riscul ca un copil sub un an să moară a crescut aproape la jumătate.

Aceasta este o deteriorare bruscă, nu o variație statistică minoră.

Dacă ne uităm și la numărul absolut de decese, tot acolo ajungem -

2023 – 243 copii morți sub 1 an,

2024 – 309 copii morți sub 1 an,

O creștere de 27% într-un an.

La grupa de vârstă 0–4 ani și 11 luni, creșterea este la fel de gravă: 269 330, adică +23%.

Prin urmare, argumentul că „mor cam tot atâția, doar s-au născut mai puțini” este greșit din punct de vedere statistic și epidemiologic.

Indicatorul la 1000 de născuți vii tocmai servește pentru a evita astfel de confuzii.

Creșterea nu are legătură cu numărul total de copii născuți, ci cu eficiența sistemului medical – prevenția, accesul la servicii, calitatea îngrijirii materno-infantile, dotările spitalelor, instruirea personalului, etc.

Și da, între 2022–2023 a fost o ușoară scădere, dar în 2024 s-a produs o explozie a ratei.

Iar acest lucru s-a întâmplat exact în ultimul an de mandat al doamnei Nemerenco, deloc nu în pandemie sau post-pandemie, când politica sanitară, finanțarea și prioritățile strategice erau complet în responsabilitatea ministerului, și când Ministerul deja avea datele statistice din anii precedenți și vedea dinamica absolut alarmată.

Nu putem pune această creștere nici pe seama „părinților iresponsabili”, nici pe „copii căzuți în fântână”.

Pentru că mortalitatea infantilă se calculează pe baza deceselor survenite în primul an de viață, adică exact acolo unde sistemul medical decide viața sau moartea - îngrijiri neonatale, infecții, malformații netratate, lipsa intervențiilor rapide.

De aceea, da - această creștere este o problemă de sistem, nu de moralitate individuală.

Și ignorarea ei, ba chiar batjocorirea celor care o semnalează, e dovada că responsabilitatea lipsește exact acolo unde ar trebui să fie cel mai prezentă”.

 

 


Irina Revin, activistă și antreprenoare din Moldova, s-a arătat revoltată de un comentariu al fostei ministre a Sănătății
, Ala Nemerenco, după ce i-a adresat acesteia o întrebare privind creșterea mortalității infantile „exact în cei patru ani ai mandatului dumneaei”: „M-a blocat pentru că i-am pus întrebări incomode. Se pare că, potrivit dânsei, de vină suntem noi, părinții, care, brusc, în patru ani am devenit consumatori de droguri și alcool, iresponsabili, neglijenți…Voi tot credeți că am vrut „să-i stricăm statisticile” doamnei ministră și am început, dintr-o dată, să ne omorâm propriii copii?”


Pub