4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Ford va concedia aproape 4.000 de angajați în Europa

Constructorul american Ford elimină aproape 4.000 de locuri de muncă în Europa în următorii trei ani, în contextul planurile de reinventare a mărcii și de concentrare pe o gamă mai redusă de modele electrice, informează Digi24.ro. 

Foto: digi24.ro

3.800 de locuri de muncă din zona dezvoltării de produse și zona administrativă urmează să fie eliminate, iar Ford motivează decizia prin costurile tot mai mari și nevoia de trecere mai rapidă de la modele cu motoare cu combustie internă la modele cu propulsie electrică. Aproximativ 2.300 de posturi vor dispărea în Germania, 1.300 în Marea Britanie și 200 în restul Europei, a anunțat compania americană, care menționează că speră să obțină reducerea organigramei prin plecări voluntare.

Din total, 2.800 de posturi de inginer vor fi eliminate, iar restul plecărilor vor fi din departamentele administrativ, marketing, vânzări și distribuție.

Cele aproape 4.000 de plecări ar urma să ajute Ford să concureze mai bine cu rivalii săi pe continentul european, care se confruntă cu schimbări pe plan politic și economic. Restructurarea organigramei Ford va duce la o structură mai competitivă a costurilor și va ajuta la tranziția către un portofoliu de produse mai mic și tot mai electrificat, susține compania.

Ford vrea să păstreze 3.400 de ingineri în Europa, iar aceștia vor avea sarcina să adapteze tehnologia oferită de compania-mamă din SUA pentru clienții de pe plan local. Ford Europa a fost fondată în urmă cu peste 50 de ani, în Irlanda, și deține unități de producție în Germania, Marea Britanie, Spania, Belgia, Turcia și România. Uzina Ford de la Craiova a fost preluată de la 1 iulie 2022 de Ford Otosan, companie deținută în mod egal de Ford Motor Company și compania turcă Koc Holdings. 


Pub