„Lista aprobată cuprinde 235 de sportivi, membri ai loturilor naționale ale Republicii Moldova, care au obținut rezultate remarcabile la competiții internaționale majore, printre care Jocurile Olimpice și Paralimpice, Campionatele Mondiale, Campionatele Europene/Jocurile Europene, precum și Jocurile Mondiale Universitare.
Cuantumul indemnizațiilor lunare este stabilit prin aplicarea coeficienților prevăzuți de Regulamentul aprobat la salariul mediu lunar pe economie, în valoare de 17.400 de lei, și variază în funcție de nivelul competiției, categoria de vârstă și performanța sportivă obținută.
Astfel, cea mai mare indemnizație lunară acordată este de 69.600 de lei, destinată sportivilor care au obținut rezultate de vârf la Jocurile Olimpice sau Campionatele Mondiale, iar cea mai mică indemnizație este de 4.350 de lei, acordată sportivilor din categoria juniorilor, pentru clasări de top la competiții europene.
Acordarea burselor de performanță are drept scop susținerea sportivilor de performanță, asigurarea continuității procesului de pregătire și stimularea obținerii unor rezultate competitive la nivel internațional. Totodată, această măsură contribuie la consolidarea sportului de performanță și la promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan internațional.
Beneficiarii de indemnizații lunare (burse) de performanță sunt sportivi din diferite discipline sportive: atletism, biatlon, natație, box, caiac-canoe, lupte (feminine, libere și greco-romane), taekwondo WT, judo, tir cu arcul, haltere, canotaj, scrimă; precum și sporturi paralimpice: para-atletism, para-înot, para-judo, para-powerlifting și para-tenis de masă.
Valoarea totală estimată a indemnizațiilor lunare pentru lista aprobată constituie 5.266.980 de lei.
Ministerul Educației și Cercetării își reafirmă angajamentul de a sprijini sportivii de performanță și de a crea condiții favorabile pentru dezvoltarea durabilă a sportului național”, menționează MEC.
Lista sortivilor care vor beneficia de indemnizații lunare nu a fost făcută publică pe site-ul MEC.
În februarie 2025, Ministerul Educației și Cercetării anunța că urma să ofere, pe parcursul anului, burse lunare pentru 175 de sportivi. Bugetul alocat în acest scop constituia 45 de milioane de lei anual. De suport financiar urmau să beneficieze sportivii care au obținut în anul 2024 rezultate remarcabile la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris, dar și la Campionatele Mondiale și Europene pentru toate categoriile de vârstă.
Bursele au fost repartizate după cum urmează:
- 3 Sportivi – 64 400 lei/lunar
- 6 Sportivi – 48 300 lei/lunar
- 9 Sportivi – 40 250 lei/lunar
- 13 Sportivi – 32 200 lei/lunar
- 36 Sportivi – 24 150 lei/lunar
- 2 sportivi – 20 550 lei/lunar
- 17 Sportivi – 19 320 lei/lunar
- 1 sportiv – 16 440 lei/lunar
- 80 Sportivi – 16 100 lei/lunar
- 1 sportiv – 13 700 lei/lunar.
- 8 Sportivi – 8050 lei/lunar.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!