4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Tudor Ulianovschi: Toate victimele inundațiilor trebuie să primească ajutoare de stat

Alegeri 2024!
Potențialul candidat la alegerile prezidențiale, Tudor Ulianovschi, cere Guvernului să acorde ajutoare de stat tuturor cetățenilor moldoveni, ale căror locuințe au avut de suferit de pe urma ploilor torențiale, din ultimele zile. Potrivit lui Ulianovschi, de cele mai multe ori, oamenii sunt pe cont propriu și, după astfel de calamități, sunt nevoiți să-și repare casele, dar materialele de construcție sunt foarte scumpe.

Foto: UNIMEDIA

„Ploile torențiale din ultimele zile au făcut prăpăd și au provocat pagube materiale serioase, pentru o mulțime de oameni. Sute de gospodării, din mai multe localități din țară, au fost inundate. Ploile au distrus culturi agricole, acoperișuri, garduri, au înnămolit curți, beciuri, grădini și fântâni. Apa a ajuns și în mai multe apartamente, din cauza geamurilor și tavanelor vechi sau deteriorate. Este salutabilă intervenția pompierilor și salvatorilor, care i-au ajutat pe oameni să scoată apa din locuințe cu motopompele, dar asta nu este suficient. De cele mai multe ori, după astfel de calamități, victimele sunt pe cont propriu. Oamenii nu au bani de reparații, de materiale de construcție, care sunt foarte scumpe. Mai mult, se apropie sezonul rece și au de plătit facturi umflate”, menționează Tudor Ulianovschi, într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram.   

Așadar, Tudor Ulianovschi susține că autoritățile trebuie să ofere sprijin concret, pentru fiecare familie care a avut de suferit de pe urma ploilor torențiale sau altor fenomene, de o asemenea intensitate. 

„Eu și echipa mea, considerăm că nu este cazul să dăm vina pe unii sau alții pentru ploile abundente, ci să fim alături de oameni. Prin urmare, solicităm Guvernului, Parlamentului și altor instituții de resort să examineze posibilitatea de a acorda, din fondul de rezervă, bani pentru repararea locuințelor distruse de inundații. Acest lucru ar trebui prevăzut și în bugetul public național, pentru anii următori. În același timp, considerăm că, în contextul în care ne confruntăm tot mai des cu diverse calamități, autoritățile ar trebui să regândească modul în care trebuie să acționeze, pentru a preveni pagubele”, a mai adăugat Tudor Ulianovschi.


Pub