Pentru familia Elenei Braghiș-Miron, venirea pe lume a micuței Cosmina este încă un motiv de fericire. Acasă, mezina familiei este aștaptată cu nerăbdare de tatăl, dar și de cele trei surori mai mari, de 20, 13 și 7 ani și frățiorul ei de doar doi anișori.
Deși nașterile multiple sunt mai rare, medicii Maternității SCM „Gheorghe Paladi” spun că, în cazul Elenei, totul a decurs foarte bine. Mămica a născut pe cale naturală, fără complicații, iar atât ea, cât și bebelușul se simt perfect. Elena vorbește cu multă recunoștință despre experiența trăită în maternitate și despre echipa medicală care i-a fost alături, condusă de Stela Dodu.
„Am avut o experiență foarte frumoasă și vreau să le mulțumesc din suflet medicilor și întregii echipe care au avut grijă de mine și de bebelușul meu”, a menționat proaspăta mămică.
La rândul său, Elena a venit cu un mesaj pentru toate femeile care își doresc o familie numeroasă: „Să nu le fie frică să aducă pe lume mai mulți copii, pentru că ei sunt cel mai frumos dar al vieții”.
Nașterea micuței Cosmina este încă o poveste despre viață, curaj, încredere și iubire, iar echipa IMSP Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” se bucură să fie parte din asemenea momente unice pentru familii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!