„Trăim vremuri dificile și mai mult ca oricând, este important să ne păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța. Paștele ne amintește, de fiecare dată, că lumina e mai puternică decât întunericul, că viața merge înainte și că binele învinge.
Paștele este simbolul credinței noastre, este familia și locul unde sunt respectate tradițiile ortodoxe.
Îmi doresc ca fiecare dintre noi, aici în Chișinău și în toată țara, să avem o viață împlinită, când sufletul este liniștit, când cei dragi sunt aproape și avem puterea să mergem mai departe, când planurile devoin realitate, când munca aduce rezultate, când în inimă este luminmă. Fie ca în casele noastre să fie pace, în familii - armonie, iar în țara noastră - unitate și liniște. Sărbători pascale binecuvântate alături de cei dragi”, a declarat primarul Ion Ceban, în mesajul de felicitare.
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi, 12 aprilie, Învierea lui Iisus Hristos.
Și șefa statului, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de felicitare pentru creștinii care sărbătoresc astăzi Paștele. „Doresc tuturor pace, sănătate și bucuria de a petrece aceste clipe cu inima deschisă. Hristos a Înviat”, a scris președinta.
La rândul său, fostul șef de stat, deputatul Igor Dodon, a adresat cetățenilor un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorilor pascale. „Paștele este timpul în care inimile se umplu de căldură, iar casele — de bucuria revederii cu cei dragi”, a scris acesta pe rețele.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!