Potrivit „Termoelectrica” S.A., este vorba despre o avarie la o rețea termică cu diametrul de 600 mm, situată pe strada Vladimir Korolenco. Conducta, aflată în exploatare de circa 40 de ani, face legătura între Circuitul de termoficare CET Sursa-1 și Circuitul CT Sud și asigură alimentarea a peste 200 de consumatori din zonă.
Echipele întreprinderii intervin la fața locului, iar lucrările sunt desfășurate în regim operativ, cu scopul de a remedia avaria în cel mai scurt timp posibil.
În contextul intervenției, pe parcursul zilei de astăzi, furnizarea apei calde menajere a fost sistată temporar în perimetrul mai multor străzi din Telecentru, inclusiv Nicolae Testemițanu, Vladimir Korolenco, Miorița, Gheorghe Asachi, șoseaua Hîncești, Vasile Dokuceaev, Pan Halippa, Ialoveni, Pietrarilor și Drumul Viilor.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!