(video) Ilan Șor, după ce a fost condamnat la 15 ani închisoare: Judecătorii nu mi-au dat mie sentință, ci lor. Vor ajunge după gratii foarte curând

Ilan Șor a venit cu prima reacție, după ce a fost condamnat de Curtea de Apel la 15 ani de închisoare, în dosarul „Frauda Bancară”. „Nu am de gând să mă conformez, iar această decizie va fi anulată exact a doua zi după schimbarea actualului regim de către o instanță echidistantă și corectă”, a declarat Ilan Șor. Totodată, acesta a menționat că „pentru hotărârea de astăzi, acești trei judecători vor ajunge după gratii foarte și foarte curând”.

Foto: UNIMEDIA

„Decizia de astăzi a Curții de Apel Chișinău este o răzbunare a regimului pentru mișcarea protestatară pe care am inițiat-o. Asta pentru că, pentru hotărârea de astăzi, acești trei judecători vor ajunge după gratii foarte și foarte curând. Vreau ca ei să știe că eu și adepții mei nu vom uita asta, cum, sub presiune, a fost emisă această hotărâre ilegală și abuzivă de astăzi. În al doilea rând, fac un apel către cetățenii Republicii Moldova. Stimați cetățeni ai Republicii Moldova, nu mă simt jenat de această decizie, nu-mi pasă deloc, nu am de gând să mă conformez, iar această decizie va fi anulată exact a doua zi după schimbarea actualului regim de către o instanță echidistantă și corectă. Așa că să nu-i dăm atenție, să mergem înainte și să muncim. În al treilea rând, înțeleg că actualul regim a adoptat astăzi o decizie prin acești trei judecători fără scrupule ca o răzbunare împotriva mea, pentru mișcarea de protest care, da, nu mi-e rușine să spun, este condusă de mine, de partidul pe care îl conduc. Hotărârea de astăzi este o răzbunare pentru faptul că eu și membrii echipei mele luptăm pentru dreptate, pentru o viața bună pentru oameni și împotriva abuzurilor regimului.

Vreau ca voi, cetățenii Republicii Moldova, să știți că nicio decizie nu mă va opri - nici aceasta, nici alta. Voi merge până la capăt. Eu numesc sfârșit detronarea acestei bande de hoți și vom construi un stat bogat, frumos, civilizat, în care fiecare cetățean se va simți bogat, frumos și bine. Este un moment de răscruce, un test al forței noastre, dar pe mine nu mă vor doborî. Sunt sigur că nici pe voi nu vă vor doborî. Așadar, până la capăt, până la bătălia pentru Victorie. Dragi prieteni, în 7 mai, lupta în stradă și protestele în stradă continuă și suntem încrezători că, prin căi pașnice, ne vom atinge scopul. Ne vedem în curând”, a menționat Ilan Șor.


Ilan Șor a fost condamnat de Curtea de Apel la 15 ani de închisoare, în dosarul „Frauda Bancară”. Despre aceasta a scris președinta Comisiei Juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate.

Averea lui Ilan Șor va fi confiscată, după ce a fost condamnat de Curtea de Apel la 15 ani de închisoare, în dosarul „Frauda Bancară”. Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu o reacție menționând că, „doar așa justiția își poate căpăta legitimitatea, prin decizii legale care pedepsesc hoții și fac dreptate”.


Pub