32,45 lei/l Benzina A95 scade la 32,45 lei/l, motorina la 35,88 lei/l 60+ cazuri Peste 60 de cazuri de violență în familie într-o zi, 3 PV 1 diplomat Un diplomat rus expulzat după căderea dronei la Telenești 4 răniți Patru pasageri spitalizați după ciocnire BMW-autobuz la Stăuceni
(video) La Moscova a avut loc Parada militară din Piața Roșie, dedicată Zilei Victoriei

Astăzi pe Piața Roșie din Moscova, capitala Federației Ruse, s-a desfășurat parada militară dedicată Zilei Victoriei. Evenimentul a început astăzi, la ora locală 10:00. În ciuda pandemiei de coronavirus, la eveniment au defilat 13.000 de soldați, 234 de vehicule blindate și 75 de aeronave, care au survolat cerul Moscovei.

Foto: Алексей Филиппов / РИА Новости

Parada militară care are loc, tradițional, în fiecare an la data de 9 mai, a fost amânată de această dată din cauza pandemiei de Covid-19, pentru data de 24 iunie.

Ziua de 24 iunie este, de asemenea o zi simbolică în Rusia pentru că este ziua primei mari defilări după victoria asupra naziştilor, care a avut loc în 1945.

Astăzi, 13 mii de militari, inclusiv un contingent de militari moldoveni din efectivul Armatei Naționale, au pășit într-un marș solemn în fața tribunelor, în spatele cărora a stat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, veterani și alți invitați.

La paradă au participat 216 unități de echipamente militare, iar 75 de aeronave și elicoptere din dotarea Forțelor Aeriene Ruse, au zburat deasupra Moscovei. De asemenea, la paradă au defilat și vehicule din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Menționăm că președintele Igor Dodon a zburat miercuri la Moscova pentru a participa la parada din acest an, ce marchează aniversarea a 75 de ani de la victoria asupra nazismului, la invitația lui Vladimir Putin.

Cei 75 de militari din subdiviziunea de elită a Armatei Naționale au zburat spre Moscova în seara de 13 iunie 2020.


Pub