Ziua funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a, cea mai mare provocare de securitate din istoria poliției britanice

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit, joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Noul suveran proclamat al țării este fiul său cel mare, Charles al III-lea. Regatul Unit și-a putut lua rămas bun de la cea care a avut cea mai lungă domnie din istoria sa - 70 de ani - până luni, 19 septembrie, când au loc funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Regele Charles al III-lea a găzduit duminică seara un dineu la care au venit toți liderii și invitații care participă luni la funeralii. Printre ei, și președintele Klaus Iohannis. În acest timp, poliția și autoritățile din Londra se pregătesc să dea piept cu cea mai mare provocare de securitate din istoria lor, informează presa română.

Foto: Profimedia Images

Regele Charles al III-lea le-a mulţumit duminică seară tuturor celor care l-au susţinut, pe el şi pe familia sa, de la moartea, pe 8 septembrie, a mamei sale, regina Elisabeta a II-a, ale cărei funeralii luni se anunţă grandioase, cu o mulţime uriaşă şi demnitari veniţi din întreaga lume, relatează AFP, preluată de Agerpres.

În timp ce doliul naţional care a urmat decesului suveranei se apropie de final, noul rege le-a mulţumit într-un comunicat „tuturor acestor nenumărate persoane” care şi-au manifestat sprijinul. „La Londra, Edinburgh, Hillsborough şi Cardiff, noi (el şi regina consoartă, Camilla - n.r.) am fost emoţionaţi peste măsură de toţi cei care şi-au dat osteneala să vină să aducă un omagiu serviciului în slujba căruia și-a pus întreaga viaţă iubita mea mamă, regretata Regină”, a transmis Regele Charles al III-lea.


Pub