„Amendamentele la Legea Guvernului, adoptate de majoritatea parlamentară PAS în două lecturi, permit puterii executive să adopte hotărâri protocolare, ceea ce nu este prevăzut în Constituția Republicii Moldova. Astfel, Guvernul a obținut dreptul de a aproba decizii importante în regim secret, fără dezbateri publice și fără publicarea lor oficială, încălcând principiul transparenței.
Autorii acestor amendamente sunt deputații PAS, și nu Guvernul, ceea ce constituie de asemenea o încălcare a procedurii”, a subliniat deputatul.
Potrivit lui Vlad Batrîncea, proiectul a fost inregistrat în Parlament fără a avea dezbateri și expertiza anticorupție.
A doua sesizare către Curtea Constituțională vizează amendamentele la Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice.
„Este vorba despre inițiativa Guvernului, la baza căreia se află anume această decizie protocolară, adoptată în regim secret, fără dezbateri publice și consultări la nivel parlamentar, a menționat liderul fracțiunii BCS. Aceste amendamente la lege nici nu au fost publicate în „Monitorul Oficial”.
Legea adoptată este o dovadă de protecționism față de un agent economic, fapt ce trebuie examinat de Curtea Constituțională”, a subliniat vicepreședintele Parlamentului.
Potrivit acestuia, documentul creează o mare amenințare pentru întreprinderile de stat, care fac parte din patrimoniul național, deoarece din Lista întreprinderilor nepasibile privatizării au fost excluse, în regim secret, mai multe obiecte de nivel strategic.
Vlad Batrîncea a atras atenția asupra faptului că, în urma modificărilor aduse acestor două legi, Guvernul a obținut instrumente suplimentare pentru gestionarea stării de urgență, care permit adoptarea de decizii protocolare fără dezbateri publice și fără a fi publicate oficial, ceea ce contravine Constituției Republicii Moldova.
Vicepreședintele Parlamentului și-a exprimat încrederea că aceste amendamente scandaloase vor fi anulate după ce vor fi declarate neconstituționale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!