79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
„Nu prea putem spune că e un caz de derogare de la lege”. Jurist, despre decizia CSE privind suspendarea celor 6 posturi TV

Juristul Nicolae Eșanu a venit cu un comentariu în urma deciziilor luate de Comisia Situații Excepționale cu privire la suspendarea licențelor de emisie a șase posturi de televiziune în Republica Moldova. „În măsura în care dispoziția cu privire la suspendarea licențelor nu este un act normativ, care după definiție trebuie sa fie un act impersonal, ci un act de dispoziție cu privire la drepturile și obligațiile unor persoane concrete, nu prea este posibil să spunem că suntem în prezența unui caz de derogare de la lege”, a declarat Eșanu.

Foto: Facebook

„În decizia privind suspendarea licențelor este prevăzut că aceasta se adoptă prin derogare de la prevederile legale. Însă derogarea de la un act normativ după definiția este aplicabilă doar în cazul adoptării altui act normativ. Căci, prin derogare înțelegem adoptarea unei norme, prin care se stabilește o regula de conduită diferită, de regula, prevăzută în norma de la care se deroga. Însă atunci când aplici legea (actul normativ) nu se poate vorbi despre derogare, ci doar despre aceea dacă se respecta legea sau aceasta se încalcă”, a declarat Nicolae Eșanu.

Comisia pentru Situații Excepționale a suspendat, pe durata stării de urgență, licența de emisie a șase posturi de televiziune: Accent TV, NTV Moldova, Orhei TV, Primul în Moldova, RTR Moldova și TV6. Decizia are la bază constatările Consiliului Audiovizualului în privința acestor posturi, care arată lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor din țară și a războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei, și vine să protejeze spațiul informațional național și să prevină dezinformarea.

TV6 a lansat un apel către comunitatea internațională, la corpul diplomatic acreditat în RM, să dea o apreciere corectă decizie de astăzi a Comisiei Situații Excepționale prin care permite CA să retragă licența a 6 canale TV. „Argumentarea CSE nu doar că este total neîntemeiată, dar chiar de-a dreptul falsă! Posturile TV niciodată nu au primit nicio sancțiune din partea CA pe motivele invocate”, se arată în declarația postului de televiziune, vizat de hotărârea CSE de a-l lăsa fără licență.

Președinta Maia Sandu vine să argumenteze decizia luată de Comisia Situații Excepționale, care a cerut suspendarea licențelor pentru șase canale de televiziune. „Păstrarea păcii și stabilității în Moldova este prioritatea noastră”, declară șefa statului.

Vicepreședinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media de la BCS, Adela Răileanu, condamnă suspendarea celor șase canale TV. „Stai și te uiți și te ia groaza de ceea ce i se întâmplă acestui popor. E incredibil cu câtă sălbăticie idioții utili ai regimului anihilează ultimele zvâcniri ale democrației în această țară”, a scris deputata BCS pe pagina sa de Facebook. Răileanu a menționat că „aproape o mie de oameni, care muncesc la aceste șace televiziuni, rămân pe drumuri în mijlocul iernii.

„Decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), de a suspenda licența de emisie a șase posturi de televiziune din Republica Moldova este cel mai mare atentat la libertatea de exprimare”. Cu o astfel de reacție a venit liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor. Potrivit lui, prin această decizie, „PAS a distrus principiul democrației, sub privirea perfidă a Occidentului”.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un mesaj dur în adresa guvernării după suspendarea unor canale TV. Ex-președintele susține că președinta Maia Sandu „nu doar este incapabilă să guverneze țara eficient, dar o și distruge intenționat”. Totodată, Dodon a menționat că PAS nu va răspunde „doar în fața legii, dar și în fața Tribunalului Poporului instituit de cetățenii umiliți și impuși să sufere în toți acești ani”.

Guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah, critică decizia autorităților de a suspenda licența de emisie a șase posturi de televiziune. „Cu părere de rău, sub masca democrației, Maia Sandu a instituit în Republica Moldova un regim autoritar”.



Pub