18,82 lei/l Motorină scade la 18,82 lei/l, benzină 22,17 lei/l la pompă în noua săptămână conform top ieftiniri 30 Șef Poliție Centru a tras 30 focuri cu arma vineri noapte, șefi dați afară, Procuratura instrumentează 68.500 lei CSM Sergiu Caraman salariu lunar 68.500 lei dezvăluit în protestul judecătoarei Rusu la sediul CSM 2.980 Peste 2.980 încălcări depistate în weekend de poliție: 28 șoferi beți, 1.204 vitezomani, 737 ignorat prioritate
Rusia a lansat o rachetă cu rază lungă, în Ucraina: Este prima dată când folosește astfel de arme

Rusia a lansat o rachetă cu intercontinentală cu rază lungăd e acțiune, în Ucraina. Este prima dată când folosește astfel de arme atât de puternice, scrie presa română.

Foto: Profimedia Images

Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul unui atac asupra Ucrainei efectuat în cursul dimineţii, au anunţat forţele aeriene ale Kievului, fiind prima dată când Rusia foloseşte o rachetă atât de puternică, cu rază lungă de acţiune, în cursul acestui război, relatează Reuters.

Kievul nu a precizat ce fel de rachetă balistică intercontinentală a fost lansată.

Rachetele balistice intercontinentale au o rază de acţiune de mii de kilometri şi pot fi utilizate pentru lansarea de focoase nucleare, deşi pot avea şi focoase convenţionale.

Atacul vine după ce Ucraina a folosit rachete americane şi britanice pentru a lovi ţinte din interiorul Rusiei în această săptămână, un lucru pe care Moscova avertizează de luni de zile că l-ar considera o escaladare majoră.

Din comunicatul Kievului nu este clar ce a vizat racheta balistică intercontinentală şi dacă a provocat pagube.

Anterior, autorităţile ucrainene anunţaseră că un atac rusesc a vizat întreprinderi şi infrastructură critică în oraşul Dnipro din centrul ţării.

Apărarea aeriană ucraineană a anunţat că a doborât şase rachete de croazieră Kh-101 în timpul atacului rusesc de joi dimineaţă. „În special, o rachetă balistică intercontinentală a fost lansată din regiunea Astrahan din Federaţia Rusă”, au declarat forţele aeriene, detaliind tipurile de arme utilizate în atac.


Pub