Kate, în vârstă de 43 de ani, și Pippa, în vârstă de 41, s-au bazat una pe cealaltă în timp ce mergeau împreună la internat dar și, mai târziu, în 2011, când Kate a devenit Prințesa de Wales după căsătoria cu Prințul William.
Surse au declarat că o serie de noi obstacole, inclusiv lipsa de timp și creșterea copiilor, au intervenit între surori.
Kate, absentă de la petrecerea nepoatei, pentru că a trebuit să se ducă la un meci?
Săptămâna trecută, presa britanică a relatat că din cauza “îndatoririlor de serviciu” Middleton a lipsit de la petrecerea de clasa a patra a fiicei lui Pippa, Grace. În loc să participe la petrecere, Prințesa de Wales a asistat la un meci de rugby Six Nations între Anglia și Țara Galilor.
O sursă din interior a declarat că Kate „resimte din ce în ce mai mult lipsa familiei sale” pe măsură ce îndatoririle sale regale au crescut.
Sursa a adăugat:
„Kate este dureros de conștientă că lucrurile se schimbă de ceva vreme. Presiunile rolului ei public au crescut de când regina Elisabeta a murit, iar soțul și copiii lui Kate au fost ‘promovați’ în linia de succesiune.”
Persoana a adăugat:
„Un efect colateral nefericit a fost că s-a pierdut modul relaxat al familiei Middleton de a face lucrurile care îi sunt atât de dragi lui Kate … în special relația ei strânsă cu sora ei mai mică.”
De ce s-a retras Pippa din cercul social al surorii sale
La rândul ei, Pippa, mamă a trei copii, căsătorită cu finanțistul James Matthews, pare de asemenea să se fi retras din cercul social al surorii sale mai mari.
De obicei, Kate și Pippa, ambele mari fane ale sportului, erau văzute împreună la Wimbledon. Dar ultima dată când au fost văzute împreună la un meci de tenis, în iulie 2024, martorii au observat că amândouă păreau tensionate.
Când Kate a făcut anunțul șocant că a fost diagnosticată cu o formă nespecificată de cancer și că urmează tratamente, fratele ei James, 37 de ani, a emis o declarație în sprijinul ei.
Pe de altă parte Pippa a păstrat o tăcere ciudată.
Sursele din interiorul casei regale susțin că nu a existat vreo ceartă între Kate și Pippa, dar …
În timp ce zvonurile privind o rivalitate între surori au mocnit de ani de zile, un membru al familiei regale a insistat că „nu a existat nicio ceartă între Kate și Pippa”.
Sursa din interiorul casei regale a adăugat:
„Nu cred că s-ar întâmpla asta vreodată. Bineînțeles că uneori există probleme între surori, dar întotdeauna s-au susținut reciproc.”
În loc de o ceartă, sursa a sugerat că surorile „pur și simplu s-au îndepărtat puțin” din cauza faptului că ambele sunt ocupate cu creșterea copiilor.
Insiderul a mai adăugat:
„Amândouă au trei copii, dar în afară de asta viețile lor nu ar putea fi mai diferite.„Pippa și soțul ei sunt incredibil de bogați și se bucură de o viață privată la țară, în timp ce Kate își pregătește copiii să fie imaginea publică a monarhiei. Lucruri complet diferite.„Sunt sigur că încă mai petrec timp împreună în spatele ușilor închise, dar pentru moment se pare că Pippa nu are niciun interes să revină în lumina reflectoarelor alături de Kate.”
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!