„Aseară, în jurul orei 16:40 poliția a fost sesizată despre producerea unui grav accident în apropierea localității Săiți.
Oamenii legii au stabilit că un tânăr de 24 ani aflat la volanul unei Honda, preliminar din cauza vitezei ar fi pierdut controlul asupra volanului, a derapat de pe traseu și s-a izbit într-un copac.
Urmare a impactului, șoferul a decedat la fața locului, iar pasagerii, un bărbat de 35 ani și două minore de 14 ani au fost transportați la spitalul raional Căușeni pentru îngrijiri medicale.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”,a declarat pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Inspectoratul de Poliție Căușeni, Mariana Didenco.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!