„Ministrul Agriculturii este de fapt ministrul Agro Holdingurilor. Un demagog mincinos, care a manipulat cu cifrele.
Demagogia e molipsitoare. S-a dus până în Parlament. Cei care nu au habar ce înseamnă agricultură, nu fac diferența între grâu și orz, fac video-uri și atacă agricultorii.
Prim-ministrul a ajuns să arunce cu cifre și manipulări grosolane.
Noi toți am fost susținătorii lor.
Văzând atitudinea doamnei președintă… într-o țară normală trebuia să punem mâna pe furci și să-i fugărim din fotolii. Dar nu vrem să ne asumăm asta.
Vă invit la mine în gospodărie - pe ministru, pe toți cei 63 din Parlament, îi invit să ne arate cum să facem agricultură în acest dezastru.
Protestul nostru a ajuns la Bruxelles. Am fost contactat de europarlamentari, se discută situația și cei de la guvernare vor fi întrebați ce se întâmplă în Moldova cu agricultura.
E greu să dai mâinile în jos și să mergi acasă, dar noi nu mai avem ce face aici în capitală. Totuși, acțiunile Forței Fermierilor vor continua și-i îndemn pe toți să vină să lupte nu pentru afacerile lor, ci pentru viitor.
E robie adevărată ceea ce facem noi, dar pentru copiii noștri vom lupta până la capăt.
Sper societatea să deschidă ochii și să-i taxeze pe toți, începând de la Maia Sandu, de la Igor Grosu, pentru că au spus și nu au făcut.
Ne cerem scuze de la chișinăuieni pentru incomodități, dar nu înghițiți găluștele, analizați”, a declarat agricultorul Sergiu Stefanco.
Fermierii au ieșit la un nou protest în Piața Marii Adunări Naționale. Aceștia au organizat un marș cu tractoarelor, în centrul capitalei și au adus în fața Guvernului saci cu bălegar, paie, cereale și struguri.
Protestul s-a lăsat cu scandal în fața Președinției. Fermierii au venit cu tractoarele, ca să aducă sacii cu paie și bălegar, pregătiți pentru autorități. Aceștia au fost împiedicați de polițiști să lase „surprizele” destinate Maiei Sandu.
Fermierii au mărșăluit cu tractoarele pe bulevardul Ștefan cel Mare, claxonând continuu. Traficul din centrul capitalei a fost aproape paralizat, însă nu blocat complet.
Tractoarele au staționat și în fața Parlamentului, unde fermierii l-au așteptat pe Igor Grosu să iasă la discuții. În acest timp, troleibuzele au fost nevoite să staționeze, pentru că mașinile poliției au blocat banda transportului public, iar pasagerii au mers pe jos. „Au blocat traficul, apoi vor spune că noi am făcut-o”, au menționat fermierii.
Alexandr Slusari, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, reprezentanții căreia protestează în centrul capitalei, cu tractoarele, susține că solicitarea agricultorilor de a discuta cu premierul Dorin Recean nu a fost auzită. „Noi nu plecăm din piață, avem nevoie de soluții, cel puțin săptămâna aceasta sigur vom fi în PMAN, dacă nu iese cumva domnul Recean cu o soluție”, a declarat Slusari, pentru UNIMEDIA.
Protestul fermierilor a continuat. Acesția s-au întors cu tractoarele în PMAN, unde au coborât din tehnica agricolă și au adus pe scările Guvernului mai mulți saci cu grăunțe, bălegar, lână, paie și câteva lăzi cu struguri de poamă. „Daruri pentru miniștri. Asta e tot ce ne-a rămas”, au menționat agricultorii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!