„Aceste "calități" se întâlnesc din ce în ce mai des, aducând prejudicii mari stării de sănătate a pacienților, știrbind imaginea colegilor care își fac munca bine și cu multă dedicație, și a instituțiilor medicale. Aceste "calități" nu reies din faptul că medicii și asistenții au salarii mici sau condiții improprii de muncă”, a scris Ala Nemerenco pe pagina sa de Facebook.
Ala Nemerenco / Sursa:fb
Ala Nemerenco / Sursa:fbMenționăm că la data de 17 iunie, noua ministră a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, a fost investită în funcție și prezentată angajaților din cadrul ministerului.
Ala Nemerenco este de profesie medic. Este expertă internațională pe sisteme de sănătate și consultantă la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Aceasta deţine titlu de doctor în medicină, este director la IMSP Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemițanu” şi conferențiar universitar la Școala de Management în Sănătate Publică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Anterior a deţinut funcţia de specialist principal la Ministerului Sănătății, în domeniul medicinei de familie. În 2005, Ala Nemerenco a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru pace de către Organizația elvețiană „1000 de femei pentru pace”.
Ala Nemerenco a fost aleasă în funcția de consilieră municipală în CM Chișinău din partea Partidului Popular European din Moldova la alegerile locale din 2015. Ulterior, aceasta a anunțat că pleacă din funcția de consilieră și de membră a PPEM.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!