35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Marian Lupu: „Micșorarea tarifelor pentru energia electrică este întârziată și are un evident caracter electoral”

„Guvernarea PAS își asumă pe nedrept meritele pentru decizia de astăzi a ANRE, prin care au fost reduse tarifele pentru energia electrică. Deși această scădere era firească și binevenită, vine cu o întârziere nejustificată”. Declarația aparține președintelui Mișcării Respect Moldova, Marian Lupu.

Foto: Marian Lupu

 „De luni de zile, prețul gazelor naturale pe bursele internaționale a coborât sub 350 de euro pentru mia de metri cubi, iar cetățenii Republicii Moldova continuă să plătească peste 800 de euro, cel mai mare tarif din regiune. Cu toate acestea, tarifele pentru gazele naturale rămân neschimbate, deși există premise economice clare pentru o reducere de cel puțin 5 lei per metru cub. 

Este evident că această ajustare de ultim moment a tarifelor pentru energia electrică este dictată de calcule electorale, nu de grija față de oameni. În loc să ia măsuri la timp, guvernarea i-a lăsat pe cetățeni să achite luni în șir facturi exagerate, folosind criza energetică drept paravan pentru propria incompetență.

Există un risc real ca aceste tarife să crească imediat după alegeri, când guvernarea nu va mai avea nevoie de voturi și va transfera, din nou, povara pe umerii cetățenilor.

Republica Moldova are nevoie de politici energetice transparente, coerente și cu adevărat orientate spre interesul populației, nu de manevre populiste în prag de alegeri”, a menționat Marian Lupu pe canalul său de Telegram.

Tariful la curentul electric scade, pentru consumatorii casnici, potrivit unei decizii luate de Agenția pentru Reglementare în Energetică pe 29 iulie 2025. Astfel, cetățenii deserviți de Premier Energy vor plăti un tarif de 3,59 lei/kWh fără TVA, iar cei deserviți de FEE Nord vor plăti 4 lei/kWh fără TVA.


Pub