„Dragi cetățeni. Vă îndemnăm să opriți această nebunie, să nu vă trimiteți fiii și soții la moarte sigură. Putin ne face să mințim și ne pune în pericol. Am fost izolați de întreaga lume, au încetat să mai cumpere petrol și gaze. În câţiva ani, vom trăi ca în Coreea de Nord. De ce avem nevoie de asta? Pentru ca Putin să ajungă în cărţile de istorie? Nu este războiul nostru, aşa că să ne oprim!", se arăta în mesaj.Peste câțiva ani vom trăi ca în Coreea de Nord. Ce este pentru noi? Să-l bag pe Putin în manuale? Acesta nu este războiul nostru, să-l oprim! Acest mesaj va fi șters, iar unii dintre noi vor fi concediați sau chiar închiși. Dar nu mai putem suporta”, se arată în mesajul publicat de hackeri.
Totodată, hackerii au publicat și numărul morților în rândul soldaților ruși, după invazia Ucrainei, anunțat de sursele ucrainene, dar neconfirmat de cele ruse.

Ulterior, site-urile menționate au fost închise, iar apoi au putut fi din nou accesate.
Gruparea de hackeri Anonymous a revendicat astăzi atacul cibernetic care a paralizat site-urile mai multor media ruse, relatează Agerpres, cu referire la AFP.
Sâmbătă, site-urile web ale Președinției Federației Ruse, Guvernului, Dumei de Stat, Consiliului Federației și Servicii publice au picat. Asta după ce în aceeași zi, mai devreme, hackerii grupului Anonymous au declarat „război cibernetic” Rusiei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!