79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(foto) Terasa de lângă parcul Catedralei, evacuată: Termenul contractului era expirat

Terasa amplasată la intersecția străzii Mitropolit Bănulescu-Bodoni cu Ștefan cel Mare și Sfânt a fost evacuată astăzi de către Pretura Buiucani, după ce antreprenorul a refuzat benevol să elibereze spațiul. Primarul capitalei, Ion Ceban, afirmă faptul că contractul de arendă între primărie și agentul economic a fost încheiat în 2015 pe o perioadă de 5 ani. După expirarea termenului, acesta nu a eliberat spațiul și a continuat să-și desfășoare activitatea.

Foto: fb/IonCeban
La începutul lunii mai din partea Î. M. ,,Asociația de gospodărie a spațiilor verzi” a parvenit solicitarea de eliberare a trotuarului pe care era amplasată terasa, pentru realizarea lucrărilor silvotehnice. Astfel, în conformitate cu contractul de arendă a terenului, agentul economic și-a asumat obligația să elibereze la prima cerere a primăriei terenul arendat pe cont propriu.
Termenul acordat antreprenorului în vederea eliberării terenului a expirat.

Ceban susține că Parcul Catedralei mai este ocupat și de alți agenți economici, iar în prezent Primăria Chişinău întreprinde toate acțiunile legale în vederea eliberării abuzive a spațiilor care sunt în domeniul public.

Parcul Catedralei urmează să fie reabilitat, în prezent fiind lansate discuții despre organizarea concursului deschis de creație arhitecturală, pentru cel mai bun concept de amenajare a teritoriului Grădinii Publice „Ștefan cel Mare şi Sfânt” şi Parcul Catedralei.


Pub