79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Spînu: De astăzi nu vom mai anunța volumul de gaze din stocuri, din motive de securitate

Începând de astăzi, Guvernul nu va anunța volumul de gaz exact pe care l-a achiziționat Moldova în stocuri din motive de securitate. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă despre situația energetică.

Foto: UNIMEDIA

„Vreau să asigur toți cetățenii că cel puțin pentru 2 luni Moldova e asigurată și continuăm să achiziționăm.

Ținând cont că nu mai primim gaz de la Gazprom, și știm că sunt tot felul de încercări de a submina acest proces de achiziționare a gazului și a asigura malul drept am luat decizia de a nu comunica volumul exact, vom spune pe cât ajunge”, a precizat acesta.



Pub