(video) Liderii „Alternativa” cheamă PAS la dezbateri: Vedem numai sperietori. Chiar și Maia Sandu s-a îmbrăcat în negru și a continuat discursul de ură, în loc să unească societatea

Liderii Blocului ALTERNATIVA au lansat astăzi un apel către primii patru candidați de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate, invitându-i la dezbateri electorale. „Vedem tot felul de sperietori și frici. Chiar și președinta țării s-a îmbrăcat în negru și a continuat discursul de ură și sperietori, în loc să unească societatea”, menționează primii.

Foto: Captură de ecran

 „Nu avem parte de dezbateri în această campanie electorală, care sunt cu adevărat așteptate de către oameni.

Vedem tot felul de sperietori și frici, declarații la briefinguri și nici măcar răspunsuri pentru jurnaliști sau clarificări pentru oameni.

Și toate acestea sunt completate cu zeci de tone de materiale care cheamă la dezbinare în societate.

Astăzi, chiar președinta țării s-a îmbrăcat în negru și a continuat discursul de ură și sperietori, în loc să unească societatea.

Un astfel de scenariu a fost folosit exact un an în urmă, în campania prezidențială.

Noi, liderii Blocului ALTERNATIVA, chemăm primii 4 din lista PAS la dezbateri.

Așteptăm răspuns de la PAS mâine până la ora 15:00 – locul, ora și moderatorul”, spun liderii Blocului Alternativa.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat astăzi, 22 septembrie, un mesaj către întreaga societate în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie. „Moldova nu e o bucată de pământ, pe care o poți cumpăra sau vinde cu 3 arginți”, a declarat șefa statului.


Pub