„Am pornit de la construcții în Italia, am petrecut 13 ani în cea mai frumoasă țară, apoi am venit aici, în Danemerca, unde am un local în care servesc foarte mulți clienți interesant”, așa și-a început povestea Corneliu Tiulenev.

„După ce au divorțat părinții mei, am fost trimis la bunei. Atunci le-am simțit lipsa”

Bărbatul a copilărit în satul Onești din raionul Edineț: „Nu am trăit mult acolo, apoi ne-am mutat la Călărași, în satul Rădeni, unde tata a devenit președinte de Sovhoz pe vremea URSS. Acolo am stat până în 1987, apoi ne-am mutat la Chișinău, unde el a luat un job. După ce au divorțat părinții mei, eram mic, prea multe nu înțelegeam, dar am fost trimis la bunei. Atunci am simțit lipsa părinților. Mama a rămas la Chișinău, tata a plecat peste hotare, aveam contact telefonic cu el. Apoi s-a întors, a încercat să-și recupereze relația cu mama, nu a funcționat. Istoria mea a fost interesantă, eu am terminat școala la 16 ani și atunci am și plecat la universitate”.

„Am mers la universitate la 16 ani, nu mulți o fac. Am câștigat și bani”

Corneliu a mers la universitate la 16 ani: „Situația financiară nu era dintre cele mai bune, dar mama mi-a găsit un pachet cu bani și a spus: „Acesta e pe parcursul tău la universitate”. Am intrat la Universitatea Agrară, la fără frecvență, eram în campus, sus, după ora 22.00 seara nu mai era transport public, iar cei care erau la fără frecvență trebuiau să meargă în oraș, deja imigrau persoanele și aveau mulți dolari pe vremea aia și eu am început a schimba lei pe dolari. A doua zi mă duceam în oraș, îi schimbam și câștigam mai mult. După 3 luni, am venit acasă cu aceeași bani pe care mi i-a dat mama, plus mi-am cumpărat haine”.

„La 18 ani, eu cu uniformă, eram șef pe 5 pădurari”

La 18 ani a luat primul job: „La Durlești am fost maistru pe 5 mii ha, la toate pădurile de la Surceni, Dănceni. La 18 ani, eu cu uniformă, șef pe 5 pădurari. Volumul de lucru era foarte mare”.

„În anii 1999-2000 a fost schimbarea crucială”

Anii 1999-2000 au fost cei mai cruciali, spune Corneliu: „Atunci a fost schimbarea aceasta și economică, și financiară. Înainte ne ajungeau salariile, după toate prețurile au crescut, inclusiv la imobile, nu mai era, mulțumiți de sistemul social etc.”.

„De la Roma, pe mama au întorss-o în Moldova. Deja cheltuise toți banii, a venit cu lacrimi în ochi”

Mama lui Corneliu a plecat în Italia când el avea 20 de ani: „Mama avea casă la țară, a vândut-o, și-a luat viză germană pe timpurile alea, bilet la Roma, iar când a ajuns, au întors-o înapoi. Deja cheltuise toți banii, a venit cu lacrimi în ochi. Am zis să mergem la ambasada Germaniei, la ieșire era un om căruia i--am spus că ea și-a pierdut pașaportul. Și i-a spus că dacă face pașaport nou, îi mai dă o dată viza. A doua oară a plecat cu autocarul, tot în Italia”.

„În Moldova nu puteam câștiga, viitorul nostru era pe margine de cuțit, așa că am zis că plecăm”

Ulterior, a decis să ia drumul străinătății și Corneliu: „Eram deja căsătorit, de la 21 de ani. A fost un fulder de dragoste foarte interesant. Ne-am întâlnit la o zi de naștere și de atunci suntem împreună. Am plecat în Italia, după ce am obținut viza, cu 5000 de dolari. Ea nu a obținut-o, dar am decis să plec oricum, pentru că erau bani puși deoparte de la nuntă. În țară nu puteam câștiga, viitorul nostru era pe margine de cuțit, așa că am zis că mergem într-o țară mai mare, unde posibilitățile noastre financiare și chiar culturale pot deveni mai bogate”.

„Strângeam roșii, apoi am mers la construcții. În Moldova eram un fel de șef, aici venisem la munci necalificate”

A ajuns la Parma, unde l-a întâlnit fratele său. Mama sa muncea ca bandantă, iar primul lui job a fost pe câmp: „Strângeam roșii. La ora 6:00 dimineața deja era cald, 29 de grade. Apoi am mers la construcții cu un prieten. În Moldova aveam responsabilitate pe 5 mii de hectare, eram un fel de șef, aici venisem la munci necalificate. Totuși, am zis că asta e și nu m-am gândit prea mult la situația dată. Apoi am început alte joburi, a fost un pas înainte, un motor, m-a împins înainte ceva să merg mai departe și să nu mă gândesc ce aveam și ce am acum, fiind clandestin, fără acte.”

„Am învățat că dacă un client spune nu, exact atunci negocierea începe”

Bărbatul povestește că a avut mai multe joburi interesante: „La o companie de telefonie am avut un curs de trei zile despre cum să strângi mâna clientului. Tot atunci am învățat că dacă un client spune nu, exact atunci negocierea începe. Folosesc tactica și acum”.

„Unul dintre cei mai importanți oaspeți ai mei a fost ex-președintele francez Valéry Giscard d'Estain”

După culesul roșiilor pe câmp și construcții, a obținut jobul care ulterior, era să-i deschidă multe uși: „O doamnă mi-a propus să-l ajut pe soțul ei, în casa lor, el se mișca foarte puțin. Între timp, doamna avea o vilă în centrul Parmei, unde făcea multe cine, cu familia, prietenii. Mi-a propus într-o seară se servesc la masă. Erau 5 mii de tacâmuri - pentru pește, carne, midii etc. Nu înțelegeam ce trebuie să fac, dar ea mi-a explicat cum să așez fiecare tacâm. M-am uitat la toate tacâmurile, paharele și farfuriile și am zis: „Wow, îmi place treaba asta”. De atunci am început să fac cine în calitate de chelner privat la doamnă în primul rând, apoi la mai multe familii. Au fost familii nobile din Parma, industriali și cavaleri din Malta. Unul dintre cei mai importanți oaspeți ai mei a fost ex-președintele francez Valéry Giscard d'Estaing, pe care l-am servit la o masă de doar 8 persoane. A fost cel mai drăguț. Cinele și oaspeții erau foarte importanți, discuțiile lor erau mult mai diverse de toate celelalte, cu clienți pe care îi vedem zi de zi”.

„Am început a degusta vinurile și mi-am zis că voi merge în direcția asta”

În acea perioadă i-a venit și pasiunea pentru vinuri, cea care a stat la baza actualului său business: „Am deschis foarte multe sticle, dar atunci, pentru mine, vinul alb, cel roșu sau spumantul erau pentru mine la fel. Dar am început a degusta vinurile și mi-am zis că probabil, voi merge în direcția asta”.

„De la familiile nobile primeam 150 de euro pe seară. Era destul de bine plătit jobul”

Jobul său în calitate de chelner a durat circa 12 ani: „De la familiile nobile, aveam vreo 15, primeam 150 de euro pe seară. Era destul de bine plătit jobul, dacă făceam 2-3 pe săptămână, deja aveam un salariu. Aveam și alte joburi și primeam și de acolo ceva, așa că, crizele de prin 2007 - 2008 nu m-au afectat”.

„În Italia am avut un parcurs foarte colorat”

Corneliu spune că mereu și-a pus întrebarea ce face mai departe, ce dorințe are și care va fi parcursul său profesional: „Acesta a fost și pragul după care am decis să mă mut în Danemarca. Deși am avut un parcurs foarte colorat. Vreo doi ani am fost și fotograf privat la nunți și cumetrii. Ultimul job, pe care l-am făcut timp de ani, m-a dus prin multe țări, inclusiv Elveția, după care am ajuns în Nord, unde e mai răcoare”.

„În Italia progresul profesional nu există. Poți fi chelner timp de 20-30 de ani”

„În Italia progresul profesional nu există. Poți fi chelner timp de 20-30 de ani. Dacă merg în restaurantele unde am fost e to omul care era acum 20 de ani și îl văd tot acolo. Dar la mine în creier ceva a făcut un click, am zis că plecăm, deși am simțit o pierdere când am lăsat Italia, ea pentru noi a fost a doua casă”, explică moldoveanul.

„Am fost refuzat la una dintre cele mai importante școli din lume, dar nu am renunțat”

Înainte să se mute în Danemarca, Corneliu a mers în vacanță cu familia acolo, apoi a revenit la Parma, unde a decis să facă un curs de somelier la una dintre cele mai importante școli din lume - Alma. A fost refuzat, pentru că a muncit doar la familii private, dar în cele din urmă a primit accept.

„Avem și sticle de 3-4 mii euro fiecare”

Cum a reușit să deschidă în Copenhaga primul club privat de membri pasionați de vinuri bune și prin ce diferă acesta de un restaurant clasic aflați din monolog:

---