Fondatorul Bismobil Kitchen, acuzat că a luat bani de la sute de persoane din Moldova și România, fără să le livreze produsul, reținut la Aeroport

Ofițerii Direcției Generale Urmărire Penală și ai Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au reținut fondatorul unei companii din Moldova de fabricare a mobilei, Bismobil Kitchen, după ce acesta ar fi înșelat mai mulți clienți care comandaseră produsele companiei.

Foto: adevărul.ro

Mai exact, bărbatul a pus în aplicare o schemă prin care își însușea banii clienților, fără ca să le livreze mobila comandată de aceștia. Potrivit datelor din dosarul penal, escrocheria pusă la cale de către fondator a cauzat prejudicii în proporții deosebit de mari.

În următoarea zi după reținerea acestuia, la solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a aplicat arestul preventiv în privința învinuitului. Totuși, instituția a dispus arestarea acestuia pentru un termen de 20 de zile, deși procurorii solicitaseră 30 de zile, în scopul asigurării caracterului obiectiv al investigațiilor. Prin urmare, hotărârea judecătorească a fost contestată de procuratura specializată la Curtea de Apel Chișinău.

Investigațiile continuă, timp în care învinuitul se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Sute de români se plâng că au plătit, acum luni de zile, avansuri de mii de euro, în speranţa că vor avea bucătăria sau dressingul visat. Doar că, mobila n-a mai ajuns, la telefon nu mai răspunde nimeni iar magazinele se închid acum rând pe rând. Oamenii au făcut plângeri la poliţie.


Pub