Fostul premier al țării a explicat cum stau lucrurile, din punctul său de vedere, și a subliniat că este de părere că acest pas ar fi o „iresponsabilitate foarte mare”.
„Din normele constituționale, Parlamentul poate fi dizolvat în două situații: când timp de trei luni de zile nu se adoptă niciun act legislativ, sau timp de 45 de zile nu se poate instala un Guvern. În același timp, tot Constituția ne spune că Parlamentul nu poate fi dizolvat cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale. A doua situație, este cazul în care președintele țării își prezintă demisia”, a explicat liderul PD, care a menționat că, din punctul său de vedere, este „un scenariu foarte prost” pentru Republica Moldova.
„Urmează să vedem ce spune CC, dar din punct de vedere al buchiei Constituției, acest lucru ar fi imposibil”, a mai adăugat parlamentarul.
Filip a explicat că dacă președintele își prezintă demisia, înseamnă că în această perioadă trebuie dizolvat Parlamentul, Guvernul trebuie să-și dea demisia, „pentru că aceasta este cea mai scurtă cale, în 45 de zile nu poți instala un Guvern”.
„Se constată toate circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului și se constată o situație când nu avem președinte, Guvernul este demis și Parlamentul dizolvat. Eu nu cred că cetățenii Republicii Moldova își doresc asemenea lucru și din punctul meu de vedere, ar fi o iresponsabilitate foarte mare”, a punctat ex-premierul Filip.
Amintim că deputatul PAS Sergiu Litvinenco a depus la 27 mai 2020 o sezizare la Curtea Constituțională cu privire la posibilitatea desfășurării concomitente a alegerilor parlamentare anticipate și prezidențiale anticipate, în cazul în care șeful statului, Igor Dodon, își dă demisia.
Anterior, la Curtea Constituțională s-a adresat și deputatul socialist Vasile Bolea. Acesta a depus o sesizare pentru a afla dacă se pot efectua alegerile parlamentare anticipate în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, „întru evitarea unor blocaje instituționale care ar putea să apară”.
Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, susține că desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate în toamnă, în paralel cu scrutinul prezidențial, nu este posibilă.
Menționăm că președintele Igor Dodon declara, la începutul lunii mai, că dacă mai pleacă deputați din PD s-ar putea ajunge la alaegeri parlamentare anticipate.
La 21 mai, deputații au adoptat proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea datei alegerilor președintelui Republicii Moldova. Scrutinul în cadrul căruia poporul își va alege președintele se va desfășura pe 1 noiembrie curent.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!