Astfel, va fi asigurată continuitatea prevederilor dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, în cazul anulării stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova.
Totodată, Guvernul a aprobat extinderea termenului de luare a deciziei privind acordarea sau neacordarea dreptului la ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului până la 40 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. Această ajustare este necesară din cauza majorării volumului de muncă al personalului din structurile de asistență socială, în contextul implementării mai multor măsuri noi de protecție socială destinate suportului populației defavorizate în sezonul rece al anului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!