5 call-centre Poliția perchezionează 5 call-centre în Chișinău, rețineri 6.000 € CEDO condamnă Moldova: 6.000 € despăgubiri pentru lipsă independență CSM 157 mln € Guvernul avizează 157 mln € de la UE pentru reforme și investiții 8,6 % Inflația anuală accelerează la 8,6% în septembrie, maxim de ani recente
Noi atacuri ale Rusiei la nord de Dunăre. Patru aeronave de luptă ale României au fost ridicate în aer

Ministerul Apărării Naţionale din România (MApN) a anunţat marţi că Federaţia Rusă a efectuat noi atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene situate pe fluviul Dunărea, în noaptea dintre 3 și 4 noiembrie, fiind observate numeroase explozii pe malul ucrainean, scrie adevarul.ro.

Foto: Captură de ecran

Ca urmare a semnalelor detectate de sistemele de supraveghere, au fost ridicate în aer patru aeronave pentru cercetare și asigurarea securității spațiului aerian național: două F-16 românești de la Baza Aeriană Feteşti, la ora 00:17, și două Eurofighter Typhoon germane de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, la ora 02:45.

„Comandanţii misiunilor au avut aprobare pentru angajarea ţintelor aeriene, dacă acestea pătrundeau în spaţiul aerian naţional şi puneau în pericol securitatea cetăţenilor României. Nu au fost detectate pătrunderi neautorizate în spaţiul aerian al României şi nu au fost identificate resturi de vehicule aeriene pe teritoriul naţional”, a precizat MApN.

Ministerul a condamnat ferm atacurile asupra infrastructurii civile ucrainene, calificându-le drept încălcări grave ale dreptului internațional și amenințări la adresa securității regionale.

România menține un nivel ridicat de vigilență și reacție și rămâne în contact permanent cu aliații din NATO și Uniunea Europeană pentru asigurarea securității regionale.


Pub