35,90 lei/l Motorina urcă la 35,90 lei/l, benzina la 32,72 lei/l: noile prețuri ANRE de vineri 600 cazuri ANSP: 600 cazuri scabie și 313 pediculoză în 2026 47 acțiuni traumatice Bărbat bătut până la moarte în Bălți: expertiza a constat 47 de acțiuni traumatice, 26 la cap 36 ori Importul de cărbune s-a prăbușit de 36 de ori: de la 4.700 tone la 130 tone în septembrie
Tragedia de la Drochia: Pompierii au stabilit cea mai probabilă cauză a incendiului

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a stabilit cea mai probabilă cauză de izbucnire a incendiului în care au avut de suferit doi minori pe data de 23 februarie într-o casă de locuit din localitatea Gribova, raionul Drochia. Cercetările arată că incendiul a avut loc din cauza încălcării regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobei.

Foto: dse.md

Specialiștii au stabilit că soba cu acumulare de căldură a fost lăsată în supravegherea copiilor, fapt ce a dus la producerea arderii și răspândirea acesteia.

În urma incendiului doi minori cu vârstele de 2 ani și 11 ani au avut de suferit. Băiatul în vârstă de doi ani a decedat, iar băiatul în vârstă de 11 ani s-a ales cu arsuri de gradul I pe față și mâini.

Cazul este în continuare investigat de organele de drept.

În acest context IGSU îndeamnă oamenii să nu lase minorii de unii singuri cu focul pornit în sobă. Mai mult, pompierii recomandă ca exploatarea surselor de încălzire să fie efectuată sub supravegherea strictă a maturilor pentru a evita producerea incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

Conform datelor IGSU de la începutul anului 2021, în Republica Moldova au avut loc 310 incendii în care au decedat 32 persoane, inclusiv 1 minor.


Pub