6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Imagini cutremurătoare la granița Spaniei: Mii de migranți marocani înoată spre țărm și forțează gardurile. Autorităţile evocă o „urgenţă umanitară”

Peste 1.500 de persoane au sosit - înotând pe mare - în enclava spaniolă Ceuta, situată în nordul Marocului, într-o medie de 200 de migranţi pe zi, anunţă joi autorităţile spaniole regionale, care evocă o „urgenţă umanitară şi socială absolută”, relatează AFP, potrivit news.ro.

Foto: Profimedia

Sute de migranţi au intrat joi în Ceuta, iar forţele de securitate n-au putut decât să asiste la aceste scene, potrivit unor înregistrări video.

Ei au escaladat bariere de securitate, fără niciun control.

Migranţii au intrat masiv în Ceuta prin digul Tarajal, a anunţat un purtător de cuvânt al Gărzii Civile.

Forţe de ordine desfăşurate la faţa locului nu au putut face nimic pentru a opri mulţimea.

Joi dimineaţa au sosit doar câteva persoane pe mare, însă la prânz au sosit sute de persoane la frontieră.

„Garda Civilă şi serviciile de urgenţă, depăşite, se mai ocupă doar de răniţi. Agenţii au fost nevoiţi să deschidă grilajele, pentru că au vrut să evite formarea unei înghesuieli”, scrie cotidianul El País.

Autorităţile regionale sunt neputincioase împotriva acestui aflux.

„Centrele de primire sunt depăşite şi saturate. Nu mai este loc pentru nimeni”, a subliniat într-un interviu acordat presei locale preşedintele regiunii, Juan Vivas.

El a evocat o urgenţă „absolută” la televiziunea publică.

Imagini filmate de posturi locale de televiziune surprind zeci de bărbaţi şi adolescenţi sosind înot, pe coastele enclavei, din Marocul vecin.

Ceuta şi enclava spaniolă Melilla, situată la aproximativ 400 de kilometri mai la est, sunt singurele frontiere - terestre - ale Uniunii Europene pe continentul african.

Ministrul spaniol de Interne Fernando Grande-Marlaska a anunţat că urmează să efectueze o vizită în Ceuta - vineri -, „pentru a urmări evoluţia situaţiei”.

Ministerul a anunţat că nu a înregistrat nicio sosire în Ceuta pe mare - în 2026 - până la 15 iulie.

Doar patru persoane au venit în Ceuta în 2025, iar alte 28 în 2024, potrivit ministerului.

Principala cale de acces a migranţilor către Spania rămâne însă ruta periculoasă la Oceanul Atlantic - către Insulele Canare -, cu plecare de pe coastele de nord-vest ale Africii.

În 2021, peste 10.000 de migranţi au intrat în Ceuta din Marocul vecin - în doar două zile -, în urma unei slăbiri a controalelor de către Rabat, din cauza unei crize între cele două ţări, declanşată de primirea în Spania, la îngrijiri medicale, a liderului Frontului Polisario, o grupare separatistă din Sahara Occidentală.

Această criză diplomatică s-a încheiat în 2022, după ce Madridul a revenit asupra poziţiei sale în dosarul sensibil al Saharei Occidentale, după zeci de ani de neutralitate.


Pub