„Potrivit materialelor cauzei, în perioada 2019-2023, inculpatul a manifestat un comportament violent, sistematic, față de membrii familiei sale – soția, și cei doi copii minori.
Acțiunile s-au manifestat prin violență fizică și psihologică, având drept scop impunerea voinței și controlul total asupra membrilor familiei. Comportamentul violent al bărbatului era adesea cauzat de consumul de alcool.
Începând cu anul 2021, inculpatul a comis și acte sexuale forțate asupra fiicei sale minore, care nu împlinise 14 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima consimțământul. Aceste fapte au fost comise în locuința familiei, în absența mamei, aflate la tratamente medicale.
În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut parțial vina”, se arată în comunicatul emis de Procuratură.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!