20,3 lei/m³ Tariful de gaz 20,3 lei/m³ din 1 septembrie, majorat de ANRE 1.600 drone 1.600 de drone interceptate în Rusia, în ziua finală a alegerilor 1 dronă Dronă văzută la Orhei, explozie la Călărași, fără fragmente la sol 26,4 °C Maximă 26,4°C astăzi la Chișinău, cer parțial noros, fără ploi
(video) Andrian Candu, Andrei Năstase și Ilan Șor printre Inamicii Presei din acest an. Jurnaliștii au organizat un flashmob în fața Parlamentului pentru a marca Ziua Mondială a Libertății Presei

Îmbrăcați în tricouri albe cu mesajul „Libertatea de exprimare în Moldova”, câțiva jurnaliști din diferite instituții media au marcat astăzi, 3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei, printr-un flashmob în fața Parlamentului Republicii Moldova. Dacă în anii precedenți se scandau lozinci, iată că în acest an a fost amplasat un panou cu fotografiile deputaților și ale partidelor, care au demonstrat un comportament agresiv asupra jurnaliștilor, au îngrădit accesul la informații și au demonstrat intoleranță, în perioada 3 mai 2018 - 3 mai 2019.

Astfel, din categoria care au agresat fizic și verbal jurnaliștii face parte Partidul Șor și doi deputați ai formațiunii, este vorba despre liderul partidului, Ilan Șor și vicepreședinta partidului Șor, Marina Tauber. De asemenea, pe tablou este prezent și deputatul Partidului Socialiștilor, Oleg Savva, care în noiembrie 2018 a lansat o serie de atacuri verbale în adresa jurnaliștilor.

Inamicii Presei / Sursa:UNIMEDIA

În cea de-a doua categorie, care au îngrădit accesul la informații reprezentanților presei, sunt două partide: Partidul Democart și Partidul Șor, dar și Vladimir Androanache, deputatul democrat ce a refuzat de câteva ori să răspundă la întrebările unei jurnaliste de la Ziarul de Gardă, afirmând că nu are ce discuta.

Inamicii Presei / Sursa:UNIMEDIA

Andrian Candu, Andrei Năstase și Maria Ciobanu sunt cei care au fost intoleranți cu jurnaliștii în ultimul an.

Inamicii Presei / Sursa:UNIMEDIA
Inamicii Presei / Sursa:UNIMEDIA

Amintim că Raportul Organizației „Reporteri fără Frontiere” (RSF), cu privire la ratingul libertății presei pentru anul 2019, poziționează Republica Moldova pe locul 91 din cele 180 de țări monitorizare.

Precizăm că, din anul 2013 până în prezent, libertatea presei în țara noastră a fost în cădere liberă: în anul 2017, în topul RSF Moldova deținea poziția 80, în 2016 – se situa pe locul 76, în 2015 – pe locul 72, în 2014 – avea poziția 56, iar în anul 2013 poziția - 55. Astfel, în ultimii șase ani Republica Moldova a pierdut 36 de poziții.

Principalele cauze care au condus la această situație sunt politica editorială a mass-mediei moldovenești cre este influențată de interesele politice și de afacere ale proprietarilor instituțiilor mediatice, dovadă în acest sens fiind campania electorală din 2019. Independența jurnaliștilor, calitatea presei și concentrarea proprietăților din media sunt alte probleme proprii sectorului mediatic din Moldova.


Pub