Într-un live, pe pagina sa de Facebook, Președintele Partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a dezvăluit că Dorin Recean, înainte de a fi numit consilier prezidențial avea statut de învinuit și era cercetat într-o cauză penală care se afla la Procuratura Anticorupție.
Cavcaliuc susține că Maia Sandu personal a dat indicație fostului Procuror General interimar Dumitru Robu, pentru a închide cauza penală și, la data de 04.01.2022, cauza penală în privința acestuia a fost clasată, iar la distanța de o lună, mai exact la 04.02.2022, a fost numit consilier Prezidențial.
„Maia Sandu și PAS fac justiție selectivă, dacă e vorba de ai lor, sunt protejați, dacă este vorba de oponenți politici sau cetățeni care îi critică, aceștia sunt reținuți, intimidați, le deschide dosare penale la comandă politică”, a declarat liderul PACE.
Gheorghe Cavcaliuc, a venit și cu niște viziuni clare ce concret trebuie să facă Veronica Dragalin, actualul Procuror Anticorupție:
Autosesizarea pe aceste fapte.
Reluarea urmăririi penale în privința dl Recean și continuarea cauzei penale.
Suspendarea din funcție a Consilierului Prezidențial Dorin Recean, pe durata anchetei.
Pornirea cauzei penale și inițierea procedurii legale prin Parlament și Curtea Constituțională de suspendare din funcție pe durata anchetei pe Maia Sandu și prin intermediul CSP a fostului PG Dumitru Robu, actual procuror PCCOCS, pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, abuz de serviciu și trafic de influență.
Audierea în calitate de martori, procurorii: Victoria Furtuna, Elena Cazacova, 2 angajați ai PG care sunt gata să dea declarații pe caz (eu voi da numele mai târziu), alți 2 angajați ai SIS, care au pregătit notele informative privind controlul special, de numire în funcție a lui Recean până la clasarea cauzelor penale și după clasarea acestora și 2 angajați ai Președinției care au implicare directă în aceste cazuri (eu voi da mai târziu nume).
Liderul PACE a reiterat că va continua lupta politică cu Maia Sandu și PAS, pentru că 1ei nu sunt acei politicieni integri care se dau, dar sunt falși și se ascund după o mască inventată”.
Cei vizați nu au venit deocamdată cu o reacție.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!